2018. Tic. Tac. Tic. Tac. 2019.

Cam așa mi se pare mie că a trecut anul. Cred că și eu și tu ne-am găsit măcar o dată spunând celebrul și enervantul clișeu “Ce trece timpul!”, pe lângă un lung suspin.

Unii spun că nu vor să treacă timpul, alții nu știu cum să-l facă să treacă mai încet, dar indiferent că vrei sau că nu vrei, că-l măsori sau că ai vrea să dai timpul înapoi, nimic nu va face diferența…

Oricare ar fi durata timpului, știința întrebuințării lui îl va face lung. –Scott Adams

…poate doar cum alegi să ți-l petreci. 

Timpul din 2018 îl măsor în amintiri multe și trainice, în aventuri, călătorii, oameni frumoși și locuri minunate. Îl măsor în ce-am învățat și ce-am descoperit. În ce-am avut și ce-am pierdut. În cine am fost și cine am devenit. În amprenta incontestabilă a călătoriilor în viața mea.

Am început 2018 coborând pârtiile din Obertauern, Austria, cu mâinile în aer și cu o poftă zdravănă de snoawboard. Cel mai mare și mai bun pretzel l-am mâncat în Salzburg pășind pe urmele Sunetului muzicii.

Maroc a fost cea mai mare descoperire a anului, cu cele mai ciudate sentimente pe care le-am avut vreodată, cu love and hate în interesantul Marrakech, cu drumeție pe Valea Ourika și briza mării pe coasta Atlanticului, în Essouira.

Nu pot vorbi de 2018 fără să amintesc de motocicleta mea dragă care m-a purtat în multe locuri frumoase, de hotelul părăsit (Haludovo), Insula Pag sau Insula Krk din Croația, de Zeljava sau Parcul Una din Bosnia și Herțegovina, de Transfăgărășan, de râsete multe, de adrenalină și mii de kilometri pe două roți.

Nu pot să uit de Spania,de gradele ridicate din Andalucia, de sangria și tapas.

2018 a însemnat nominalizarea la Best Travel Awards și deși nu am fost câștigătoare, eu nu am pierdut.

Ba mai mult de atât. Am dansat în ritm de gelato și pizza, la Roma, bifând și unul dintre lucrurile pe care trebuie să le fac măcar o dată în viață, să văd concertul lui Beyonce și Jay-z.

Anul ăsta nu putea să treacă fără Dostoievski sub pernă, John Ortberg și Eric-Emmanuel Schmitt, cel din urmă devenindu-mi scriitorul contemporan preferat. L-am redescoperit pe Mandela în “Long time to freedom” și am învățat din cele “12 reguli de viață” ale lui Jordan B. Peterson.

Și da. Recunosc. M-am uitat și anul asta la Home Alone, pentru a enșpe mia oară, pentru că în sufletul meu voi rămâne mereu un copil.

2018, Thank you!

2019, please, be gentle! Be adventurous! Be FABULOUS!