Ai auzit vreodată de Zeljava?

Da, știu. Nici eu până acum vreo 2 ani de zile când am văzut pe net o poză a unui motociclist, lângă avionul părăsit.

Atunci mi-am zis clar “Și eu vreau acolo. Vreau o poză acolo. Vreau să văd ce e acolo.” Nu știu de unde până unde mi-a apărut curiozitatea asta pentru avionul ăsta părăsit, dar nu mi-a mai ieșit din cap.

Cu orice călătorie în Balcani, mă tot gândeam cum să ajung acolo și dacă planetele nu s-au aliniat atunci, ei bine, ele sigur și-au găsit traiectoria anul ăsta, când Zeljava a fost pus pe hartă fără second thoughts.

După o zi întreagă la Plitvice, ne-am urcat pe motoare și am trecut în 2 secunde din Croația în Bosnia și Herțegovina, căci avionul ăsta al meu se afla chiar pe graniță. Stai să-ți povestesc.

Am ieșit la un moment dat de pe drumul principal și am luat-o printr-un sat, cu un drum îngust.

De cum ne-am oprit la o bifurcație să ne lămurim încotro să o luăm, a și ieșit dintr-o casă o femeie și făcându-ne semn larg cu mâna, ne-a arătat direcția în care trebuie să o luăm. Era clar. Deja oamenii locului erau obișnuiți cu curioși pe acolo, în special motocicliști.

Zis și făcut.

Ne-am avântat spre direcția arătată de femeie care ne ducea pe un drum singuratic, fără case împrejur.

Un singur semn ne-a sărit în față, căci altul nu mai era pe-acolo. Scria în croată, însă avea un desen universal pe el, imposibil să nu-l înțelegi: un cap de mort.

Am tradus ulterior cu google-ul nostru cel de toate zilele și ce scria în croată: ” Nu vă apropiați! Mare pericol de mine în această zonă!’. Uuuuuu, hai că începe să fie fun. Să ne apropiem, zic.

Vegetația creștea în voie, sălbatic style, iar de la un câmp de păpușoi din față am cotit brusc la dreapta, de unde drumul drept și lung ne-a scos în față avionul părăsit.

Zici că cine știe de ce am dat!

Am sărit de pe motoare și am început să ne aventurăm. Lângă el, pe el, sub aripă, în cabină.

Ca niște copii care-și deschid cadoul cu entuziasm și îl întorc pe toate părțile. Așa și noi.

Am dansat, am cântat, am râs, am făcut poze, ne-am dat jos și asta nu e tot. Nu, nu.

De-acolo am luat-o mai departe, pe un drum și mai îngust, spart, cu crengi ce-ți ieșeau în față și pe dreapta și pe stânga.

Nah aici parcă începea să fie așa…puțin creepy.

Parcă era no man’s road și parcă nu te ducea nicăieri, dar noi continuam să tragem de accelerație, ferindu-ne tacticoși de crengi, gropi și alte lighioane, până ce ni s-a deschis în față un platou larg, asfaltat, o ditai pistă de aeroport.

Goală. Părăsită. Saint mother of planes!

Tocmai ajunserăm la cel mai mare aeroport subteran din Balcani, așa cum aveam să aflăm după, căci noi ne aflam la suprafață, ți-e clar.

Eram chiar la capătul de unde începea toată povestea asta cu baza militară, aproape de munte, așa că ne-am apropiat repede ca să vedem și noi ce a fost ținut în așa mare secret timp de zeci de ani.

Erau nu mai puțin de 4 ieșiri din munte, săpate în formă de avion, de unde se lansau mai demult avioanele militare.

La 32 de grade cât am prins în acea zi acolo, răcoarea ce venea de la intrarea săpată în stâncă se strecura pe sub echipamentul moto și îți lăsa fiori pe șira spinării.

Era ceva foarte interesant, dar și foarte creepy în același timp.

Construcția bazei militare a fost ținută ultra secretă în cei aproximativ 8 ani cât au durat lucrările și a costat o sumă monstruos de mare: 6 miliarde de dolari.

Baza se întinde pe o suprafață imensă, ce cuprinde în total 5 piste de aterizare, numeroase radare și posturi de control. Fiind considerată un miracol militar, baza avea capacitatea de a adăposti 1000 de oameni și provizii cât pentru o lună și a fost creată pentru a face față unei bombe de dimensiunea celei de la Nagasaki, cu posibilitatea bazei de a se închide etanș din interior.

Uimitor, nu? De cealaltă parte deloc uimitoare mi se pare logica asta a oamenilor de a construi așa ceva și dorința și puterea de distrugere în masă cu care e înzestrat omul- singura ființă umană, cică rațională și superioară.

Dar asta e altă poveste.

Ce face un câine lăsat liber după ce a fost ținut mult timp în lanț?

O ia la goană cât vede cu ochii. Exact așa am gonit noi, ca nebunii, ca scăpați din lanțuri, pe motoare, pe întreaga pistă, dintr-un capăt până în celălalt și înapoi.

Am tras de accelerație de-am înnebunit-o, știind că nu e nimeni, că e drum drept, că ne putem face de cap. Era un sentiment ciudat de libertate deplină.

Ne-am filmat, ne-am distrat și apoi ni s-a tăiat totul ca la maioneză când a apărut lângă noi o mașină a poliției croată de frontieră.

Ne-a întrebat dacă știm ce facem. Am zâmbit și am spus că ne plimbăm cu motoarele. A zâmbit și polițistul și a zis că nu e nicio problemă de partea aeroportului unde ne-a oprit, căci eram în Croația, însă de cealaltă parte e pista Bosniacă și că noi, practic, trecem din Croația în Bosnia și din Bosnia în Croația și invers, așa teleleu.

Am bufnit în râs și ne-am cărat de acolo, fericiți că ne-am făcut oricum damblaua. Cică e strict interzis să umbli pe acolo, că dacă te prinde poliția îți cere să plătești ceva taxă sau că poți scrie un email sau scrisoare poliției pentru autorizație. Well, acesta cu siguranță nu a fost cazul nostru. 

Vă las mai jos și un video ca să vedeți cât de bine ne-am distrat:

Dragi prieteni,

aici aveți coordonatele geografice (44.8364 | 15.7581) și liber la distracție, iar pentru cei ce vor să se simtă mici outlaws, vă pot spune că acolo puteți trece dintr-o țară într-alta, înainte și înapoi, până …până vine poliția și poate vă iartă. 🙂 😛

 

 

 

 


Sharing is caring ♥