Stăteam pe bancheta din spate a mașinii ce înghițea kilometri după kilometri și admiram cu nesaț locul în care mă aflam.

După banalele wow, superb, bestial, minunat, omg, pfff și alte interjecții și onomatopee de genul, mi-am dat seama că degeaba încerc să găsesc un cuvânt complex prin care să complimentez locul ăsta frumos în care mă aflu, ca nu o să-l găsesc niciodată.

Giancarlo a semnalizat la dreapta și a oprit lângă un restaurant cu o panoramă superbă a lacului, străjuită de palmieri înalți și la dreapta, și la stânga.

Am luat aparatul de fotografiat și am sărit din mașină îndreptându-mă către parapetul de unde se desfășura o priveliște incredibilă.

Trăgeam poză după poză, iar la un moment dat m-am întors către Giancarlo cu un zâmbet care spunea ”E incredibil de frumos!”. Mi-a răspuns șmecherește, știind că m-a cucerit: Qui non e importante essere belli!

Aici nu e important să fii frumosdacă te naști aici, ca bărbat, nu ai nici un stres. Am râs cu lacrimi, așa e! Înconjurat de  o frumusețe ce te lasă fără suflare, parcă nu mai e așa de important cum arăți.

Să fie oare ăsta farmecul elvețienilor? Cu siguranță nu numai ăsta!

Lugano, Elveția; 2019.

Când te trezești ȋntr-un asemenea loc precum e Lugano, trebuie să fii nebun să fii trist sau supărat. What the hell, man? It’s heaven on Earth!

Doar prin simplul fapt că îți deschizi ochii și înaintea lor îți apare un lac imens și liniștit, munți verzi, flori și palmieri îți garantează că o să ai o zi bestială, că pe undeva ești extraordinar de binecuvântat, că ești cel mai norocos om din lume, că problemele existențiale sunt fix-pix sau că ai tras lozul cel mare.

Nu știu cum să-ţi zic, dar aici e ceva nu doar vizual; e în aer. E în oameni. E pretutindeni. Ești fericit și senin.

Denumit și Monte Carlo” al Elveției, Lugano se află chiar în sud, în regiunea Ticino, în partea italiană, și e genul de loc exclusivist nu doar prin traiul extrem de ridicat cât și prin liniștea pe care o are fiecare om, indiferent dacă e faimos sau nu, atunci când merge pe stradă sau gustă o cafea pe o terasă din centrul orașului.

La polul opus și la distanță de o plimbare cu barca se află Lacul Como cu a sa nebunie de paparazzi și vânătoare de oameni celebri în vacanță, dar pentru că vorbim de Elveția aici, trenurile ajung mereu pe ceas – în cadența ceasurilor lui Patek Philippe -, iar bunul simț și respectarea intimității personale ajunge la un alt nivel. Să nu mă înțelegi greșit, nu zic că nu există și pe aici bârfe și semințe, doar că totul e mai parfumat, aromat, voalat…

  • Off the record, în 2014, la ediția aniversară a 175 de ani de ceasuri de lux Patek Philippe s-a vândut la licitație ceasul The Grandmaster Chime pentru infima sumă de 31,2 milioane de dolari, devenind astfel cel mai scump ceas vândut vreodată în întreaga lume.

Ce mai, Elveția e rafinată până în cele mai mici detalii!

Am continuat plimbarea cu mașina, de-a lungul lacului, pe drumuri ce șerpuiau în cele mai interesante și curbate forme și nu înceta să mă surprindă modul lor de a construi pe un spațiu atât de limitat. De la poalele munților și până în vârf se întindeau case impresionante, în culori rafinate și plăcute ochiului, iar cele mai multe dintre ele ascunse de privirile curioase și lacome ale trecătorilor prin multitudinea de flori, palmieri și garduri vii, care transformau peisajul în ceva și mai spectaculos.

Dacă te gândești să îți construiești vreodată casa într-o râpă, atunci trebuie să vii să vezi neapărat cum au consolidat terenul și cum au construit aici cei mai ingenioși arhitecți din lume. În cele mai multe case intri prima dată cu mașina în garaj, iar abia apoi ajungi în casă, coborând la etajele inferioare. Câștigul? O priveliște asupra lacului, de milioane de franci elvețieni.

Parcările mari sunt toate subterane, și habar nu ai avea de ele, dacă nu ai vedea liftul de sticlă în care se intră cu mașina și care te coboară câțiva zeci de metri sub pământ.

Dacă m-au impresionat prin modul lor de construcție al caselor, în rest nu prea au avut cu ce să mă dea gata. Cumva, m-au și intrigat și mi s-a făcut repede dor de casă! Să nu ai tu un BMW seria 3, 4, M, X4, X5, XXX parcat la fiecare 10 metri? Sărăchiilor! Nu știți nimic! Deja mă irita maxim să văd numai Porche, Porche, Porche, Lamborghini, Tesla, Porsche, Ferrari, Porsche.  Ce plictisitor! :))

Dacă la mașini mai pot închide un ochi, hai treacă-meargă, la salariul mediu pe economie am bufnit în râs. 3500 de franci elvețieni? Adică undeva la 3000 de euro pentru o persoană necalificată? Oi fi eu blondă, dar nu mușc așa ceva.

În timp ce unii dintre ei stăteau, bieții, să-și aleagă ce Porche să-și asorteze cu vestimentația, eu am dat o tură prin cimitir, gata să-i prind cu ceva la mână, însă mai mult mi s-a făcut milă de ei. Nu știu cum se face și de ce nimeni nu le-a spus că odată ce dai colțul, te duci singur-singurel, nu-ţi duci banii în mormânt.

Dar AICI, AICI, ei chiar şi-i duc. Pe toți. Au palmieri, alei late și mari, sculpturi, flori și ornamente cum nu am văzut nicăieri. M-am plimbat prin cel mai frumos cimitir pe care l-am văzut vreodată și atunci mi-am venit în simțire. Aș, cei ce se-odihnesc aici o priveliște de toți banii! La propriu.

Mișcată de ceea ce tocmai văzusem, m-am îndreptat bâjbâind spre centru’, coborând de la gară pe lângă catedrala San Lorenzo, până pe Via Cattedrale, o stradă în pantă, împânzită de mici magazine de antichități, buticuri, galerii de artă și magazine de bijuterii. De aici m-am strecurat cu ușurință pe străduțele întortocheate din centrul vechi, unde simți cu adevărat pulsul omului bogat și înstărit... pardon, pulsul orașului.

Am ajuns destul de repede pe Via Nassa, una dintre străzile istorice ale orașului Lugano, celebră pentru arhitectura impresionantă a clădirilor și pentru a fi numărul unu în materie de shopping.

La tresărirea involuntară și frenetică a cardului din geanta mea, am luat-o mai departe, hotărâtă să-l păzesc de prăduitoarele genți și haine ce-mi făceau cu ochiul din vitrine, ajungând ȋntr-un final la Giardino Belvedere ce se întinde de-a lungul lacului pe nici mai mult nici mai puțin de 11 000 mii de metri pătrați.

Lebăda pe high life, "of cors".

11 000 mii de metri pătrați de liniște, pace și frumusețe. M-am așezat pe prima bancă liberă ce mi-a ieșit in cale și stăteam așa, în contemplație, privind in jur. Ce altceva mi-aș mai putea dori dacă aș locui aici?

O bătrânică bolnăvioară, pe banca vecină, tușea de-și dădea inima din ea, sărăcuța. Am privit-o cu milă, după care mi-am amintit că ea nu tușește în Romania, ci în Elveția, și un alt gând mi-a trecut prin minte. Parcă altfel tușești în paradis!

Lăsând gluma la o parte, Lugano trebuie să fie MUSAI și pe lista ta cu locuri de vizitat pentru că e absolut magic. Oamenii, locul, frumusețea naturii, ingeniozitatea elvețienilor de a construi pe verticală, mâncarea, la joie de vivre…

Mon Dieu….et quelle joie!

Fă ceva și vino-ncoa’!

PS: Multumim, Anne si Giancarlo, pentru TOT!!

Sharing is caring. ♥