Nu știu ce a fost cu excursia din vara asta, dar dacă te-ai gândit că Zeljava e un loc creepy pe care l-am vizitat, stai că încă nu ai văzut nimic.

Nu te întreba ce naiba am avut în gând sau cum am dat de el (de acasă chiar), dar noi chiar am pus așa ceva pe lista locurilor de văzut.


Malinska. Insula Krk. Croația.

Mă bufnea râsul încontinuu, pășind cu grijă pe aleea îngustă ce părea a fi a unui parc, încercând să evit gunoaiele și alte prostii aruncate pe jos de localnici, căci de turiști nu prea cred că e vorba aici.

Vegetația creștea în voie, sălbatică, neoprită și neîngrijită de nimeni. E bun! Suntem pe drumul cel bun! Pe aici trebuie să fie… pe aici pe undeva.

Flaviu mă făcea să râd încontinuu, și cumva râdeam și de situația ciudată și de turiștii atipici ce deveniserăm între timp, vânători de creepy stuff. :))

Auzeam când și când râsete și gălăgie în stânga noastră, în partea de jos, aproape de malul mării Adriatice unde ne aflam, dar aici printre copaci și pe alei nu era nimeni.  Deja începeam să ne dăm filme.

Cu Titus în față, deschizătorul de drumuri, ne-am continuat drumul fantastic până am dat de ceea ce căutam cu atâta patos, Haludovo Palace Hotel.

O ruină acum. O părăseală. O dărăpănătură. Dar una, im-pre-sio-nan-tă! Cu atât mai mult cu cât știam povestea din spate.

Ne-am rotit ochii de jur împrejur să vedem dacă și pe unde putem să ne strecurăm, căci un gard de sârmă înconjura ceea ce a fost odată cel mai luxos hotel din vechea Iugoslavie, cel mai extravagant resort de pe malul Adriaticii.

Deși pe vremea aia (1972) încă nu era la modă conceptul de resort, Hotelul Haludovo chiar era un adevărat resort și se mândrea ca fiind unul dintre cele mai distinse piese de arhitectură modernistă din Europa.

Cazinou? Piscine? Teren de golf? Teren de tenis? Alei de bowling? Bar de cocktail-uri, saune, plaje și masaje? Pe toate le avea! Era o mecca a turiștilor străini, în speciali americani, cu care se dorea o dezvoltare a relației dintre Statele Unite și Iugoslavia.

Fondatorul revistei Penthouse a investit 45 de milioane de dolari aici pentru a-și deschide Penthouse Adriatic Club, dorind să ofere astfel un loc de desfătare celor care doresc să petreacă timpul cu fetițele Penthouse.

Actori, sportivi, înalți demnitari, lideri politici ai vremii alături de crema fostei zone comuniste se desfătau aici în lux și opulență, cu cantități industriale de homari și caviar și cu cel mai bun înlocuitor al apei la acea vreme, șampania.

Circula până și o legendă privitor la asta, în care se zice că una dintre piscinele hotelului obișnuia, chipurile, să fie umplută cu șampanie.

Deși nu există poze care să confirme acest lucru, totuși parcă nu am nevoie de așa ceva, căci o asemenea aroganță s-ar potrivi perfect cu ambianța locului.

Photo Credit: Croatia News.com

Am pășit cu grijă pe miile de cioburi de pe jos ce încă sunau și crăpau sub greutatea mea și mă lăudam în gând că m-am încălțat cu papucii cu talpă groasă.

Pe măsură ce înaintam în interiorul hotelului, totul devenea și mai impresionant.

Încă se vedea mocheta de acum zeci de ani, separeurile în semicerc tapițate în materiale scumpe, holul și intrarea grandioasă ce parcă era o sală de bal, distruse pe de-o parte și scufundate acum în maldăre de praf.

Toate încăperile erau mari,  spațioase și cu tavan înalt.



Puteai să-ți imaginezi cu ușurință anii de aur ai vremii, cu seri dansante, candelabre de cristal și mese de poker în jurul cărora se învârteau nu obișnuiții majordomi sau ospătari, ci fete frumoase și zâmbitoare, îmbrăcate sumar, gata să servească personalitățile vremii.

Plimbatul prin hotelul părăsit e ca și cum ai juca ruleta rusească. Nu ști exact când podeaua de sub tine sau scările dintre etaje (multe rupte și crăpate) vor avea chef să cedeze.

Cu toate astea, noi eram în vacanță, în căutare de dark tourist spots și extrem de mândrii că descoperiserăm așa ceva.

Războiul din ’91 a încheiat însă orice activitate a hotelului și brusc a devenit gol, căci nimeni nu era suficient de nebun încât să călătorească într-o zonă de război pentru a se relaxa, așa că nu a durat mult până a devenit o zonă pentru refugiați.

După război a venit privatizarea, așa că în ’95 multe companii au căzut pe mâna Fondului de Privatizare Croat, iar Hotelul Haludovo a fost cumpărat de un om de afaceri care însă nu a plătit niciodată prețul întreg al imobilului.

Acesta a început să-l vândă bucată cu bucată și până ca statul să intervină, de capul hotelului nu mai rămăsese nimic, așa că el a fost închis oficial în 2002.

Mai jos, am găsit un video foarte interesant postat de BBC Archive cu filmări din 1972:

Plimbarea creepy până la și prin hotelul părăsit e și asta un fel de turism, ce e drept nu pe placul tuturor.

Ce pot eu să văd acolo?

Cum să fie asta o destinație turistică?

Are you out of your mind? îmi ziceam și eu la început.

Știi ce? Până la urmă, chiar mi-a plăcut plimbarea prin Halodovo Palace Hotel, ce m-a transpus cu adevărat într-o altă epocă, în trecut, prin anii ’72 în care nici măcar nu-mi puteam imagina că există așa ceva.

O părticică din istoria turismului, o frântură de poveste reală în care parcă încă mai poți să simți energia locului de altădată.

Nu există cunoaștere fără curiozitate, descoperire fără interes și turism fără turiști.

Cum ți se pare genul ăsta de turism? Tu, te-ai duce? Ai fi curios?

Aștept să povestim în comentarii!

 

Sharing is caring ♥