Alo, hey!!te caut de 3 ore!! De ce nu răspunzi?, îl aud în telefon pe un ton morocănos.

Ahmm…Salut!, reușesc să îngân eu după câteva secunde.

Ești ok? Pe unde te distrezi?, mă întreabă el senin și cu dor în glas.

Sunt la spital, răspund eu cu jumătate de voce.

Nu pot să cred!!!! Ești bine? Spune-mi!! Ce-ai pățit???!!?!!, a început el să se panicheze pe dată.

Mă gâdilă în tălpile goale dar îl las să mă alinte cu căldura cu care-mi atinge fiecare degețel. Îmi dă acea stare de relaxare totală după care tânjesc atunci când nu am ocazia să-i fiu în preajmă. Îmi trag leneșă picioarele după mine, unul câte unul, fără să am o direcție clară încotro mă îndrept. Poate spre stânga, poate spre dreapta…dar ce mai contează?

Înainte am marea, și asta e tot ce vreau acum. Încep să alerg ȋntr-un suflet spre apă, gata să m-arunc în brațele ei și să mă răcoresc înotând cât mai departe. Intru țopăind de fericire, fără să mai țin cont că apa nu e tocmai caldă, mă las în valurile ei și încep să înot cu îndârjire de parcă acum mi-e prima ieșire la mare.

Îmi strig prietenii cu care am venit, să intre odată în apă, să mai lase pozele deoparte și îi vad cum îmi ascultă sfatul și încep să se bălăcească în voie.

Sunt deja departe de țărm, la vreo 200 de metri, dar nu mă impacientez. Apa e destul de mică iar în unele porțiuni până în talie. Mă pun iar pe inotat și mă întorc pe spate, să fac pluta. Inchid ochii și mă las purtată ușor de valuri. După nici 2 minute simt că lovesc cu mâna fundul mării și mă întorc hotărâtă să pun tălpile jos și să mă ridic în picioare. In secunda în care am întins piciorul și m-am ridicat am simțit cum mii de țepi îmi străpung talpa dreaptă în timp ce un zbierăt de durere îmi scapă până la mal.

Șiroaie de lacrimi îmi inundă fața în timp ce îmi iau piciorul în mâini și încerc să mă țin la suprafață fără să ating fundul. Îl vad pe Edouard, un togolez simpatic, cum înoată grăbit spre mine să mă ajute. II spun să nu calce jos fiindcă nu știu ce se află acolo și ce m-a mușcat. Mă trage spre el și mă ia în brațe. Îl cuprind de după gât în timp ce plâng și îmi trag nasul ca un copil mic. Mi se par ore până ajung la mal. Mă așază pe o plută de lemn construită de localnici pentru pescuit și atunci îmi întorc piciorul drept și îmi privesc talpa. 15 înțepături mi-au străpuns-o, unele mai mici, altele mai mari, toate de culoare violet.

Distractia dinaintea “furtunii”.

Îmi vine să leșin de durere și nici vorbă să-mi ating talpa sau să scot țepii rămași. Îmi întreb prietenii adunați în jurul meu, ce e de făcut? Ce m-a mușcat? De la ce sunt înțepăturile? De la zbierătul scos, câțiva localnici au venit curioși să vadă ce s-a întamplat. Mi-au privit piciorul și mi-au spus simplu: sea urchin (arici de mare). O femeie mi-a spus „wait” (așteaptă); o văd că fuge spre pădurea de arbori și dispare pe o potecuță.

Apare după câteva minute cu o găleată, oțet si lămai verzi. Imi pune piciorul în ea, îmi toarnă oțetul și îmi spune să îl țin acolo cateva minute bune. Ce e drept, a avut un efect calmant. Mi-a mai stopat din durere, dar țepii și veninul tot acolo erau. M-a sfătuit, dacă pot, să-mi pun propria urină pe rană, pentru a-mi calma durerea. Nu îmi imaginez fizic cum aș fi putut duce la îndeplinire toată această procedură, în conditiile în care eram, așa că am lăsat-o baltă. Am ajuns la cel mai apropiat spital unde întreaga nebunie a început : examinare, radiografie, 2 shoturi de antitetanos, medicamente, îngrijire rană.

Ești cu capu’?? Unde ți-a fost mintea?? De ce nu ți-ai luat papucii?, îl aud cum ridică tonul un pic la mine, nervos că a doua zi am de luat trei avioane pentru zborul spre casă.

Calmează-te! De unde era să mă gândesc că pot să calc în așa ceva??Apa e curată, dar cum vrei să înot? Cu “ochii în pământ”?, iritată de tonul lui și întrebările ilogice.

Păi cum nu te-ai gândit? Dar nu avem noi tot timpul back-up la back-up? , mă întreabă el puțin mai liniștit, auzindu-mi tonul de ceartă cu care i-am răspuns.

Așa e. Dar ce voiai? Să rămân la mal să mângâi apa și să-mi imaginez că înot? Doar pentru că mi-am uitat papucii de mare acasă?

Ok.Ok. Gata. Mă bucur că ești bine acum. Asta e tot ce contează. M-am speriat foarte tare. Poți călca pe el?

Nu. Dar cineva mi-a imprumutat o cârjă și mi-a arătat cum să merg cu ea. Uite! Vezi? Am mai învățat ceva, spun eu râzând, pe un ton glumeț.

Da, recunosc. A fost vina mea. Am insistat mult să ajung pe o plajă pustie și nu m-am lăsat până nu mi-a ieșit. Am convins și pe alții să mă însoțească, ajunși la acea întâlnire internațională, din toate părțile lumii. Am închiriat o mașină și l-am bătut la cap pe șofer până am ajuns pe plaja cu pricina. O plajă pustie. Am găsit-o din a treia încercare și din vorbe în vorbe, întrebându-i pe localnici. Am vrut ceva aparte, nu resorturi, nu plaje turistice și pline de comercianți. Am vrut liniște, pustietate, mare, soare, nisip fierbinte. Claie peste gramădă, mai adaug și-un arici de mare!

După un drum de 3 ore, înainte să ajungem la plajă, lihniți de foame, ne-am oprit pe marginea drumului unde am găsit fel și fel de terase improvizate, în curtea oamenilor, cu mâncare gătită de ei, în oale frumos aranjate, pe tejghele prinse cu sârmă de geamul de la bucătărie. Nu-mi venea să gust nimic! Mi se părea un loc murdar și prăfuit iar când am privit în jur după alternative, toate erau la fel. Am ales totuși să încerc ceva fiindcă stomacul nu îmi dădea pace defel. Am mâncat un pește cu tot cu cap gătit în suc propriu și niște tăieței cu legume, delicioși, de altfel. Rezultatul : o masă copioasă, la un preț de nimic. Șervețele nu am avut, dar bătrâna casei m-a invitat cu drag să mă spăl pe mâini la chiuveta din casa lor.

In materie de bucătărie, filipinezii au o mare varietate de pește, gătit în fel și fel de moduri. Legumele, sunt asezonate cu „bagoong monamon”, un fel de pastă fermentată de anșoa. Orez cu ochiuri dimineața, orez cu pește sau carne la amiază și orez cu legume seara. Orez, orez și iar orez. E ca pâinea pentru noi însă cu efect digestiv de zece ori mai bun.

Am mâncat fel și fel de preparate sărate, gătite însă cu nucă de cocos, banane sau lapte de cocos. Fructele nu dau mâncărurilor un gust rău ci doar puțin ciudat și asta cu siguranță pentru că sunt obișnuită cu alte principii culinare. Pe drum spre spital, am fost răsfățată cu înghețată de cocos, naturală, învelită în pungă de unică folosintă și pusă la rece, făcută de localnici.

Se făcuse noapte de-a binelea când am ajuns într-un final „acasă”. Un duș cald și un pat bun era tot ce îmi puteam dori. Stiam că vor urma două zile dificile, cu zboruri și avioane, nedormit, așteptări în aeroport și răbdare multă. Insă la capătul acestora, mă așteaptă el și asta e tot ce mai contează acum…

Jungla sălbatică, plaje mirifice, parcă neumblate de picior de om, oaze de liniște și pace, vegetație virgină, vulcani activi și inactivi, mâncare delicioasă…

E imposibil să nu găsești în toate cele 7 107 insule, exact ceea ce cauți!

Love,

A.

Mic dictionar filipino-roman:

  • Salut!/Ce faci? = Kumusta
  • Sunt bine = Mabuti
  • La revedere / Pa = Paalam
  • Te rog = Paki
  • Multumesc = Salamat                                                                   Te iubesc = Mahal Kita
  • Cu placere = Walang anuman
  • Bani = Pera
  • Cat costa = Magkano
  • Scump = Mahal
  • Ieftin = Mura