Aprilie. Marrakech. Maroc, Africa.

Una dintre cele mai intense călătorii pe care am făcut-o vreodată. Cea mai nebună, colorată, surprinzătoare, haotică, încântătoare și mirositoare destinație dintre toate.

Maroc este genul de țară care te lasă fără cuvinte.Ori te impresionează și îți place la maxim, ori te scoate din sărite și-ți dorești să pleci cât mai repede de acolo. Te testează, te frustrează, se joacă cu tine, te sperie, te încântă. Toate la un loc și mult mai mult de-atât.

Am ajuns în Marrakech după 4 ore de zbor din Budapesta și nu știam cum să îmi găsesc mai repede bagajul de cală ca să ies din aeroport, să pot gusta din viața marocană adevărată, pe care o văzusem doar în filme și documentare.

Oricum poți să vezi sute de filme și documentare până ajungi acolo, să ai impresia că deja le știi toata istoria și cultura după câte ai citit și vizionat, însă tot te va da pe spate. E ca și cum ai primi o palmă exact când așteptai cel mai dulce sărut. Dar e de bine. Kind of.  

Din luxosul și modernul aeroport, iată-mă aterizată pe străduțele labirintice ale Medinei (orașul vechi), încercând să țin pasul cu băiatul din fața mea, ce ne căra bagajele.

De fapt, nu prea mergeam normal, ci mai mult săream de pe un picior pe altul ferindu-mă din calea scuteriștilor, bicicliștilor, măgărușilor, marocanilor grăbiți, vânzătorilor ambulanți, copiilor ce alergau după mingi, cerșetorilor și vânzătorilor care strigau după noi să le intram în magazine.

Mă uitam în toate părțile și eram cuprinsă de valul nou în care am intrat și care m-a luat pe sus: MAROC.

Am aruncat bagajele în camera riad-ului și ne-am îndreptat spre inima Marrakech-ului, piața Jemaa El-Fna. Instinctiv ne-am apropiat unul de altul să fim siguri că nu ne pierdem în mulțimea ce mișuna de zor la lăsarea serii, în una dintre cele mai mari piețe din Maroc.

O hărmălaie. Un haos. Un tămbălău.

Sute de mii de oameni. Să tot fii fost peste 300 000 de oameni în piață, la lăsarea serii.

Zeci de tarabe cu fructe, sucuri proaspete, semințe de tot felul, maghernițe cu zeci de feluri de preparate. Cărnării, frigărui și grătare din creier, limbă și tot felul de părți ale animalului care la noi nu se prea mănâncă. Miei agățați de acoperișul șubred al  tarabelor, capetele de capră deja fripte și aranjate cu ochii și dinții la vedere. Ce mai? O nebunie.

Pe lângă tarabele din piață sunt “agățătorii”, adică cei care vor să te agațe, să te convingă să mănânci la masa lor. Și nu te invita frumos. Și nici nu acceptă un prim refuz. Se țin după tine. Insistă. Îți sar în față. Îți fac reduceri. Prețurile nu poți să zici că sunt tocmai mici. Undeva la 100 de dirhami o cină acolo (10 euro). Da, dar unii-ți dau băutură gratuită. : ))

Dansatori, trubaduri, îmblânzitori de șerpi, maimuțe, măgăruși, femei cu seringi cu henna în mână gata să picteze corpul oricărei domnișoare; trăsuri cu cai, vânzători ambulanți ce îți vindeau te miri ce chinezărie, copii mici ce umblau după turiști să le vândă șervețele. Toate aici, ȋntr-un singur loc: Piața Jemaa-El Fna.

Se spune că e inima orașului și pe bună dreptate. Se umple ochi odată cu venirea serii, iar cel mai bun loc de a privi toată această desfășurare de forțe e să te cocoți pe terasa restaurantelor și cafenelelor din preajmă și să privești. Îți încântă ochii. E o nebunie interesantă. E ceva ce nu ai mai văzut și ceva ce nu ai mai simțit niciodată.

Printre marocani, îi vezi și pe africanii de culoare care au venit în Maroc, în căutarea unei vieți mai bune. Ei vând de toate. De la brățări, la brelocuri… la haș.

În primele două zile ești cumva amețit de toate lucrurile pe care le vezi și le asimilezi din jur. Ce m-a frapat cel mai tare a fost mizeria. Atâta mizerie n-am văzut frate, nicăieri. Magazine cu iz european lângă care se întindeau maghernițele cu mâncare și pe lângă astea, mizerie. Gunoaie. Și ei stăteau pe scaun, afară din magazine, lângă gunoaie. Fără stres, fără probleme. Zero igienă. Sau cel puțin atâta reieșea din calculele mele.

A, da. De fapt, asta m-a lovit cel mai tare. Vindeau diferite feluri de plăcinte cu carne/pește/legume și prăjituri pe orice străduță, iar după ce maturau puțin în fața magherniței, că deh, să-şi înceapă ziua bine, puneau mâna pe bani, apoi cu aceeași mână sfântă luau plăcinta /prăjitura cu cremă/pâinea şi o dădeau clientului.

Pentru unii poate nu e așa mare scofală, însă pentru mine a fost un șoc. Și uite așa, am început să evit tarabele cu mâncăruri și tot felul de preparate insalubre și în schimb să mă înfund cu migdale. Aaa, da, era să uit! Unele tot cu mâna goală ți le puneau în pungă, după care luau banul, apoi serveau clientul următor. Fascinant !

Ți-am mai spus că locul ăsta nu e ca oricare altul, nu?

 

Lăsând la o parte mizeria și poluarea, Marrakech este chiar un oraș impresionant, fiind cunoscut și drept „orașul roșu” datorită culorii roșii-cărămizii a caselor și zidurilor înalte ce-i răcoresc vara pe marocani de temperaturile de peste 40 de grade.

 

Este captivantă discrepanța dintre străduțele labirintice și murdare și riad-urile care pe dinafară nu îți spun nimic, însă înăuntrul cărora găsești un lux izbitor și o altă lume.

Riad-urile sunt casele tradiționale marocane care au de obicei în mijlocul lor o fântână sau un arbore, iar cele mai moderne au piscine și adevărate grădini. Se întind pe verticală, pe două- trei etaje, cu o terasă deasupra și au în general 4-6 camere de oaspeți.

 

Dacă vrei să ajungi în Maroc, atunci trebuie neapărat să stai ȋntr-un riad. E o altă parte fascinantă a țării, una în care te simți în siguranță deplină, unde de obicei e liniște și pace și te poți relaxa în voie după o zi agitată. Decorul, arhitectura, detaliile și multitudinea de culori te fac uneori să nu-ți mai dorești să ieși de acolo.

Găsești o groază de riad-uri pe Booking, acolo unde l-am găsit și noi pe al nostru, Riad El Maktoub. Prețurile sunt foarte accesibile, așa că îți găsești cu ușurință cazare pentru orice buget ai avea. Diferența se face simțită însă în curățenie și în calitatea serviciilor așa că eu nu m-aș zgârci tocmai la cazare, în Marrakech.

Patru zile sunt suficiente pentru a cunoaște orașul și a-i vizita cele mai importante puncte de atracții (Moscheea Koutubia, Palatul El Badi, Palatul El Badia, Grădinile Majorelle, Grădina Secretă, Muzeul Marrakech, Muzeul Tiskiwin) despre care voi povesti mai pe larg în articolul viitor.

Nu are rost să-ți plănuiești dinainte excursiile în afara orașului, pentru că, în Marrakech sunt foarte multe agenții care se ocupă cu așa ceva și care-ți asigură călătoriile de pe o zi pe alta.

Așa am ajuns să ies din Marrakech și să cunosc ceea ce mie mi s-a părut “adevăratul” Maroc.

Marrakech este cu siguranță unul dintre cele mai captivante, fotogenice, impresionante, interesante și amuzante orașe în care am fost vreodată.

Simt că m-am lungit nesperat de mult cu articolul ăsta și că în același timp am zis prea puține, însă păstrez multe alte detalii, informații, sfaturi și aventuri în articolele viitoare, despre Essaouira (orașul port), Valea Ourika, mâncărurile din Maroc, precum și tot ce trebuie să mai cunoști înainte de a-ţi planifica o călătorie aici, în colțul stâng al Africii de Nord. 

Pe curând!

 

a.k.a cel mai folosit cuvânt sau expresie pe care am auzit-o acolo, care înseamnă “După voia Domnului”  

 

 

Sharing is caring ♥