Tocmai când mă pregăteam să urc în mașină, fericită că am avut o zi atât de frumoasă în orașul de poveste Colmar, o aud pe Alisia că-mi zice zâmbind, cu o șiretenie în ochii sclipitori: Acum mergem într-un orășel chiar mai frumos decât Colmar, dacă îți poți măcar imagina. Se numește Eguisheim.

Am strâmbat puțin din nas la auzirea numelui ăsta atât de complicat și dificil de pronunțat și neîncrezătoare, am tras portiera din spate a mașinii, iar Mihai nu a întârziat să apese accelerația. Călătoria a fost tare scurtă. Abia de am putut să mă bucur de drumurile șerpuitoare printre copaci și coline verzi, printre satele frumos aranjate, curate și cochete că ne-am și văzut ajunși  într-o parcare aproape goală, unde Mihai a lăsat mașina.

 Mic, cochet, așezat într-o formă circulară, înconjurat de viță-de-vie și dealuri verzi, Eguisheim este un sat parcă decupat din cea mai frumoasă revistă de Home Decor.

 Casele în culori vii, dichisite cu floricele la fiecare pervaz și străduțele înguste te transpun cu ușurință în epoca medievală alsaciană. Și ai acel feeling…

…că de aici nu te-ai mai duce.

Alisia avea dreptate! Avea să îmi placă mai mult decât Colmar! De fapt, nu. Avea să îmi placă la fel de mult ca și Colmar!!

Nu mai conteneam cu pozele!

Alisia, fă-mi o poză aici!…

Du-te să-ți fac și ție acolo, pe scări!…

Era în jur de oră 19.00 când am ajuns în Eguisheim și nu-mi explic de ce erau atât de pustii străzile, însă nu am stat să mă întreb prea mult, ci l-am savurat la maxim, așa cum îmi doream, fără turiști la fiecare pas, gălăgie și blitzuri.

Dacă nu ai auzit niciodată de Eguisheim, află că acesta e situat tot în nord-estul Franței, în departamentul Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine, la doar 5-7 km de Colmar. Poți ajunge ușor cu mașina, autobuzul și de ce nu, cu bicicleta.

În anul 2013 a fost votat “Satul preferat al francezilor” și nu am avut nevoie de nicio explicație pentru a înțelege de ce. Mai mult decât atât, Eguisheim are o întreagă arhivă de premii: în 1989 a câștigat Grand Prix Național de fleurissement, în 2003 a intrat în clasamentul celor mai frumoase sate din Franța, iar în 2006 a primit Medalia de Aur la concursul Entente Florale Europe.

Mică, mică, dar ridică!

 Nu am crezut că vor exista locuri în Franța care să mă impresioneze atât de tare, în afară de celebrul Paris, Cannes, Nice, Monte Carlo și alte vedetisme.  Credeam că am văzut cam tot ce merită să vizitezi în Franța dar am impresia că de-abia acum încep să o descopăr cu adevărat.

Eguisheim truly feels like home. Your home, away from home.

Sharing is caring. 

Love,

A.