Dubrovnik a devenit unul dintre orașele mele favorite și lucrul ăsta îl simțeam deja de sus, de pe drumul șerpuit al muntelui stâncos de pe care aveam o priveliște absolut incredibilă văzând orașul jos, la poalele lui, cu mici insulițe care-l înconjoară.

Eram cu mâinile în aer, pulsul se pare că o luase razna când am intrat în Dubrovnik și abia așteptam să ne găsim cazare, ca să putem explora totul în jur. Dorința de a vedea Dubrovnik s-a mărit odată cu vizionarea celebrului serial Game of Thrones, unde am admirat multe locații frumoase, scene ce au fost filmate chiar aici, în orașul vechi.

Am ajuns incognito în Dubrovnik, fără cazare, fără un plan făcut dinainte. Știam că o să ajungem la Dubrovnik și cam atât.

Ne-am oprit pe o străduță în pantă, aproape de centrul vechi și am parcat în fața unui garaj cu semn mare și îngroșat pe ea „Nu parcați!”. M-am dat jos și mi-am scos casca și geaca de pe mine. Era cald și bine și simțeam un vânt lejer ce-mi arunca părul în ochi, dar care-mi dădea senzația că am ajuns în locul potrivit, la momentul potrivit.

Nu am apucat să stau 2 minute că Răzvan a parcat direct lângă mine. Îl sunasem deja de 2 ori, dar avea telefonul închis. Pe drumul dinspre Kotor spre Dubrovnik, GPS-ul lui i-a dat o altă rută, iar el a ajuns sus, pe drum de munte, în timp ce noi ne-am continuat drumul de coastă.

Întâlnirea noastră a decurs așa de natural încât părea că organizasem totul în detaliu, inclusiv ora și strada pe care să ne întâlnim. Am început să râdem de sincronizare și să ne uitam și noi în jur după o cazare.

După ce ne-am învârtit alte 2 minute mai mult pe loc, lângă noi a oprit o mașină combi, iar eu mi-am și pus casca în cap convinsă de faptul că omul voia să o parcheze în garaj.

Se dă bărbatul jos din mașină, ne salută și ne întreabă dacă dorim cazare. Nu apucăm nici măcar să spunem da, că ne și întinde o carte de vizită și ne spune că are un apartament liber pentru noi, în inima centrului vechi. Ne uităm la om puțin suspicioși și îl întrebăm cât costă. 30 de Euro de persoană zice el și privindu-ne motoarele ne precizează că are și parcare sigură pentru ele. Perfect! Domnul s-a urcat în mașină, noi pe motoare, și l-am urmat până la el acasă.

Dubrovnik este un oraș croat denumit perla Mării Adriatice, aflat în regiunea Dalmația.

Nici prin gând nu mi-a trecut când am plecat de acasă, că îl voi adăugă pe lista preferatelor mele. Pe lângă faptul că are o arhitectură impresionantă, ape curate, cristaline și transparente, plaje superbe, sute de restaurante, baruri și oameni zâmbitori, cel mai important lucru e că acest orășel a reușit să-și prezerve șarmul medieval de-a lungul secolelor. Nu degeaba e frecventat de milioane de turiști din întreaga lume.

Ca niște copii cuminți și ascultători l-am urmat pe domnul din mașină pe străduțele centrale ale Dubrovnik-ului, ajungând direct la porțile vechiului oraș. Împânzit de mii de turiști și locuitori deopotrivă, totul părea haotic aici: turiști care așteptau să-și închirieze bărci, alții care să facă turul cetății, alții care-și căutau un loc de luat prânzul, sute de scutere, motociclete, mașini și autobuze.

 Il urmăream atentă pe domnul cu mașina, cu un ochi spre zidul orașului vechi și unul la trafic, când, într-un mod fulgerător omul nostru îi taie calea autobuzului ce tocmai pornea de pe loc și dispare cu o mișcare bruscă la dreapta. Ne-am băgat și noi, bineînțeles, și  m intrat pe o străduță îngustă, cu lățimea exactă a unei mașini, iar după vreo 10 metri am ajuns în curtea micuță a omului, unde ne-am parcat motoarele.

Soția lui a zâmbit larg când ne-a văzut și ne-a condus la mini apartamentul cu balcon spre orașul vechi.  Su-perb!

Ce e de văzut?

Număram secundele până să ies afară și să o iau la pas prin orașul vechi, după ce l-am admirat ani la rând, în diferite episoade din celebrul serial Game of Thrones.

Aflându-se pe lista UNESCO, Dubrovnik este un oraș înconjurat de ziduri masive din piatră, de pe care poți vedea tot orașul de la înălțime. Nu e de ratat pentru nimic în lume o plimbare de 2 kilometri pe zidurile orașului! Există trei intrări pentru a face turul (la Pile Gate, Ploce Gate și St.Ivan Fort), însă eu recomand intrarea principală de la începutul lui Stradun, pe cea de la Pile Gate. Costul unui tur e de 150 de kune, undeva la 20 de euro de persoană. Stradun este strada principală a orașului vechi, plin ochi de muzee, terase, restaurante și magazine, în care se circulă doar pe jos.

Plimbare pe Stradun.

Turul pe zidurile din piatra.

Sfat: Plimbarea pe zid durează în jur de o oră în care ești expus total la soare. Recomand să îți iei o pălărie, ochelari de soare, o sticlă cu apă și încălțăminte comodă! Dacă poți, încearcă să eviți plimbarea între orele de vârf 11:00 și 15:00.


O alta atracție a orașului este Catedrala The Assumption of Mary, care este situată în centrul vechi și este o adevarată operă de artă, reconstruită de la zero, după cutremurul din 1667 în care a fost distrusă total.

 

Rector’s Palace este un palat construit în secolul XV, ce activează astăzi ca Muzeul Cultural de Istorie. Arhitectura palatului este impresionantă, cu influențe gotice și renascentiste, ce te lasă cu gura căscată la toate detaliile ce o compun atât de majestuos.


Church of St.Blaise este un alt punct de referință a Dubrovnikului pe care nu trebuie să îl ratezi. Construcția barocă din 1715 este unul dintre punctele majore de atracție, St. Blaise fiind și patronul spiritual al acestui oraș.

Legenda spune că în vremurile de demult, prin anul 970, mai multe bărci venețiene au ancorat în portul Dubrovnik pretinzând că își refac stocul de apă și merinde înainte de a-și continua drumul. Un preot pe nume Stojko s-a îndreptat în acea seară spre biserica Sf. Stefan (St. Stephen) și i-a găsit porțile larg deschise.

A intrat înauntru și a dat peste un om bătrân, înconjurat de chipuri luminate ce păreau a fi îngeri cerești. Bătrânul i-a spus să-i avertizeze pe dată pe toți locuitorii că venețienii vor ataca orasul. Când Stojko l-a întrebat pe bătrân care îi este numele, i s-a răspuns că el e Blasius.

Se spune că așa a fost salvat Dubrovnik-ul de un mare asediu surpriză din partea venețienilor, iar de atunci St Blasius a devenit patronul spiritual al orașului, fiind o sursă de inspirație pentru numeroși artiști. Astfel, poti să observi statuia ridicată în cinstea lui în multe colțuri ale orașului.


Pentru iubitorii celebrului serial Game of Thrones, aici poți să îți iei bilet la Game of Thrones Walking Tour și să vizitezi timp de 3 ore cele mai importante locații de filmat ce construiesc orașul fictiv King’s Landing. Este ca și cum ai păși într-o altă epocă, într-o altă eră, într-o altă lume, în lumea personajelor tale preferate.

Chiar dacă nu ești un mare împătimit al acestui serial, cu siguranță vei deveni unul după ce vei face acest tur. Costul biletului este de 180 de kune, undeva la 24 de euro de persoană.

Odată ce ți-ai încheiat plimbarea prin oraș și ai explorat totul în jur, îndreaptă-ți pașii spre poarta de nord ( Buza Gate) și ieși afară din oraș pentru a face o plimbare cu telecabina. Poți cumpăra bilete chiar la ieșirea de pe poarta nordică (un bilet te costă 120 de kune, circa 14 euro de persoană).

Plimbarea își merită bănuții, căci vei ajunge sus pe deal, la înălțime, de unde ai ocazia să vezi priveliști uimitoare asupra Dubrovnik-ului și al munților dimprejur.

Dacă ești mare iubitor de muzee și istorie atunci aici ai numeroase oportunități să-ți satisfaci curiozitățile. Pe lângă Rector’s Palace amintit mai sus, mai poți vizita Muzeul Maritim, Muzeul de Artă Modernă, Muzeul de Turnătorie și Muzeul War Photo Limited, un muzeu aparte în care poți vedea imagini reale ale războiului, fără perdea, cenzură sau photoshop. In acest muzeu au expus cei mai cunoscuți jurnaliști și reporteri de război din lume, iar premiera europeană a fotografiilor de război din Afghanistan a avut loc chiar aici, în Dubrovnik.


Ce e de mâncat?

Superbul oraș mustește de turiști din toată lumea, iar străzile împânzite de terase și restaurante îți dau ocazia să te odihnești și să deguști bunătățuri locale. Incearcă cu incredere inghețata atunci când te plimbi prin orașul vechi și dorești să te răcorești. E aproape la fel de delicioasă ca cea italienească.

Treci pe la Gunduliceva Poljana pentru o pauză de gustare; o piață de fructe și legume în mijlocul centrului vechi. Plină ochi cu fructe și legume proaspete, este locul perfect în care să te energizezi și să-ți tragi sufletul pentru un moment.

Buza Bar este unul dintre barurile mele preferate din Dubrovnik. Vei ieși afară din orașul vechi, printr-o ușă îngustă, în stâncă, apoi ți se va deschide în față cea mai frumoasă priveliște asupra Mării Adriatice cu un bar, mese și scaune așezate ingenios pe diferite niveluri ale stâncii. De aici poți coborî pe niște scări în apă, sau poți să te răcorești cu băutura preferată, bineînțeles la un preț mai piperat.

Buza Bar

Tot în centrul vechi, pe o străduță îngustă și plină de farmec, vei da de Troubadour Jazz Café, unde te poți răsfăța cu o sumedenie de tipuri de beri croate, dar și diferite cocktailuri și băuturi. Seara, au concerte minunate de jazz, 100% live. ( Vezi aici o particică din concertul live la care am asistat noi.)

Nu uita să încerci desertul tradițional Dubrovnik Rozata care se găsește la aproape toate restaurantele și terasele, iar delicioasa salată de caracatiță nu lipsește din niciun meniu croat. Am mâncat în nebunie fructe de mare, pește și salate.

Cum ajung aici?

Posibilitățile de a ajunge în Dubrovnik sunt nelimitate. Poți alege varianta mea, cu motocicleta :P, sau una mai comodă cu mașina, iar cea mai rapidă va rămâne, bineînțeles, avionul.

Din graniță de la Oravița sunt în jur de 600-700 de km până în Dubrovnik, depinde pe ce traseu alegi să mergi, ceea ce face ca orașul croat să fie o destinație foarte accesibilă pentru români.

Cu avionul, prețurile sunt destul de piperate dacă dorești să zbori din Cluj spre Dubrovnik. Cea mai ietină lună pe care am găsit-o pentru 2018 este luna iunie, cu compania Turkish Airlines, însă cu escală în Istanbul și un zbor total de 10 ore.

Dacă plecarea ta este din București, atunci prețurile sunt mult mai accesibile, iar mai jos am găsit bilete pentru luna august 2018, cu compania Austrian Airlines, însă cu escală la Viena și un zbor total de 4 ore.

Deoarece nu am găsit niciun zbor direct, fără escală, încă rămân la ideea că cea mai bună alegere este cea cu mașina. Ieși mai bine și la preț, și la bagaje, și la timp, și ai o mobilitate mult mai mare pentru a vizita alte locuri din apropiere, cum ar fi Golful Kotor, din Muntenengru, care se află la doar 90 de km de Dubrovnik.

Unde stau?

Vă recomand cu mare încredere să alegeți același loc în care am stat noi: Villa San. Proprietarii au mai multe camere/apartamente, cu baie și bucătărie inclusiv, la doar 2 minute de mers pe jos până la intrarea principală din orașul vechi. Prețul e mai mult decât accesibil: 30 €/noapte. Cu siguranță se poate negocia și mai bine, depinde de luna în care vrei să mergi și de câte zile vrei să stai. Cazarea o găsești dând click aici.

Ce e foarte important, e să îți închiriezi din timp locul în care vei dormi, de preferință cu o jumătate de an înainte. Din cauza fluxului mare de turiști s-ar putea să nu găsești nimic liber cu doar 3 sau 4 luni înainte. Pentru cazări noi folosim Motonest, Booking sau AirBnB.

Care e cea mai bună perioadă de vizitat?

Cele mai bune luni de vizitat Dubrovnik sunt din Aprilie – Mai și Septembrie – Noiembrie, luni în care prețurile vor fi mai scăzute și aglomerația mai redusă. In lunile de vârf, iunie-iulie-august, vei da de o mare înghesuială, cozi interminale la toate atracțiile de top, prețuri astronomice, iar restaurantele și plajele suprapopulate.

Dacă timpul și bugetul îți permit, poți să faci plimbări cu barca pe marea Adriatica și să vizitezi micile insulițe ce se află împrejur. Dubrovnik este un oraș extrem de ofertant, în care ai sute de posibilități de distracție, de la plimbări prin centrul vechi, relaxare la soare, la snorkeling, echitație, caiac, hiking, vizitat muzee, clădiri, plimbări cu barca, cu busul, croazieră pe mare la apus și multe altele.

Eu am rămas fascinată și îndrăgostită pentru totdeauna de acest oras. Dubrovik este un loc unic ce trebuie să fie și pe lista ta dacă nu l-ai văzut până acum!

M-am despărțit cu greu de el și cu un mare regret: că nu pot opri timpul în loc…

Dubrovnik, abia aștept să te revăd!

Love,

A.

PS: In videoul de mai jos, poți vedea întreaga noastră tură moto cu Golful Kotor din Muntenegru, iar de la minutul 4:37 filmări de pe zidurile orașului Dubrovnik și nu numai. Enjoy!

Sharing is caring ♥