Part 1: Going North

9 200 de km în 2 săptămâni. Pe motocicletă.

It’s INSANE!!!

Acum, la aproape 3 săptămâni de la cea mai mare aventură din viața mea, mi se pare că totul a fost un vis. Toată lumea mă ruga, încă de la intrarea în țară, să scriu odată articolele și să pun poze multe și să explic cum a fost. A fost greu? Ești obosită? Ai putut sta atâta pe motocicletă? –sunt doar câteva întrebări cu care am fost asaltată atunci când am ajuns acasă.

Nu m-am putut concentra să scriu până acum. Simțeam că am nevoie de timp să asimilez toate prin câte am trecut, tot ce am văzut, tot ce mi s-a întâmplat. Adrenalina încă îmi fugea de nebună prin vene chiar și când am pus capul pe perna de acasă.

Uoaa…suntem acasă…am ajuns…Nu pot să cred că am ajuns acasă…

E un sentiment ciudat întoarcerea asta acasă. Și plecatul. De fapt, plecatul cred că e cel mai dificil.

Ne-am trezit de dimineață. Mai aveam încă de aranjat bagajele pe motocicletă, de verificat pentru ultima dată actele, echipamentele, dacă am luat tot ce trebuie. Culmea e ca nu știi niciodată dacă iei cu tine tot ce trebuie sau tot ce o să folosești. Ne-am pregătit intens pentru călătoria asta, pentru că efectiv nu știam ce ne așteaptă acolo, în nord. In Finlanda și Norvegia legea spune că poți campa oriunde vrei. Dacă vezi un locșor frumos pe marginea unui lac sau în orice colț din natură îți poți instala cortul liniștit.

Perfect! am zis. Ne luăm cortul și facem din călătoria asta o aventură până la capăt.

Ne-am făcut planul de a dormi la cort cel puțin jumătate din călătorie, iar inițial am pornit la drum cu gândul că vom sta 3 săptămâni, nu 2. Însă planul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg, dar o să ajung mai încolo și la partea asta.

Pentru campat ne-am luat așa: un cort, saci de dormit confort +5 grade, saltele auto-gonflabile, hamacuri, o plită primus, 2 mini butelii de gaz, gamelă, briceag și o plasă de supe la plic. Vreo 20 la număr și nu exagerez. Prin Polonia urma să ne întâlnim cu prietenul nostru Adi, care venea din Elveția și de acolo să ne continuăm călătoria în 3. Așadar, l-am pus și pe el la numărătoarea de supe. Chiar am crezut că o să ajung să-mi demonstrez skillurile mele excepționale în bucătărie cu ocazia asta, but again, planurile de-acasă nu s-au potrivit cu cele din târg. Au întins băieții cortul doar o singură dată în toată călătoria noastră, iar de la mine au primit prima și ultima supă la plic “gătită” cu mare conștiinciozitate și respectând cu strictețe instrucțiunile de pe verso. Au mâncat-o pe toată, deci bănuiesc că sunt chiar talentată.

A fost destul de greu cu bagajele pe motocicletă și îndesatul lucrurilor pe unde apuci. Supele au ajuns făcute sul în cană, cizmele îndesate în geanta galbenă (pentru cele de camping) de pe locul pasagerului, iar hainele împăturite exemplar pentru a ocupa cât mai puțin spațiu în cutiile laterale. Poate ai să râzi când o să citești asta, dar chiar ai nevoie de un plan bine pus la punct pentru bagaje. Trebuie să știi exact unde și ce pui, pentru că nu îți permiți luxul de a-ți cotrobăi prin genți și de a le scoate pe toate în ploaie, pe motor sau pe jos (în cel mai rău caz) doar pentru a ajunge la o pereche de mănuși sau o batistă pentru nas. Pe motorul meu, eu am avut gențile originale BMW care se deschid din păcate spre exterior (cele de pe lateral) și ai toate șansele să îți cadă toate cele pe jos. Acolo am depozitat hainele, supele și tot ce am considerat că nu aș avea nevoie pe drum, ci doar când ajungem la locul de înnoptat. In geanta din spate (care se deschide normal) am pus hărți, laptop, bluza termică de schimb, un tricou de schimb, mănuși, buffere, pachete de migdale și alune pentru un boost de energie și toate lucrușoarele la care aveam nevoie de acces rapid.

Era ora 12.00. Am închis gențile, ne-am pus căștile, ne-am luat mănușile și le-am încălecat. Am îndreptat motocicleta cu greu și cum începusem să simt greutatea ei (215 kg motocicleta + bagaje + eu = aprox. 310 kg) am început să și conștientizez dificultatea călătoriei. Niciodată nu am mai pornit la vreun drum atât de încărcată de bagaje. Și să mi le car eu singură. Am tras de ambreiaj și am apăsat butonul de pornire. Am simțit motorul între picioare de parcă și el avea emoții de drumul ce-l aștepta. Am pus cricul înapoi și m-am dat jos. Îmi tremurau picioarele și mâinile incontrolabil.

Mamma Mia! Nu-mi vine să cred! Scoate-mi-o tu în stradă, te rog! i-am zis lui și am început să îmi rotesc încheieturile mâinilor și să fac 2 genuflexiuni. Mă simțeam copleșită și cumva inconștientă de călătoria la care m-am înhămat. Dar știam că pot și că îmi doresc enorm să ajung în locurile ce le admirasem doar în pozele altora. Am ajuns în stradă și m-am urcat pe ea. Am pornit-o și i-am dat gaz.

Noi chiar plecăm? Chiar mergem în Norvegia?”

Suntem pe drum. Tu îți dai seama?” ne impulsionam unul pe altul în căști și ne bucuram ca doi copii mici.

Nu ne-am oprit până în vamă. Am setat pe GPS cel mai scurt drum prin Ungaria și am fost plăcut surprinși să fim băgați pe niște drumuri lăturalnice, mai mult pustii, cu verdeață multă și câmpuri largi de floarea-soarelui.

Apoi a urmat Slovacia și în cele din urmă Polonia. Eram extaziați la gândul că am pornit deja în călătoria mult visată și am tras tare să ajungem în Polonia să ne întâlnim cu Adi. Eram prin Slovacia când am aflat că nu are cum să ne ajungă pentru că a fost îngreunat de ceva ploi urâte pe autostradă așa ca am mai mers puțin și ne-am oprit în Polonia, în Wyzne, undeva aproape de Rzeszow, la aprox. 550 de km de casă și cu speranța ca ne vom vedea în ziua următoare.

De la Wyzne am pornit dis-de-dimineață spre Lituania și nu m-am gândit niciodată că Polonia e o țară așa de întinsă. Cât vezi cu ochii câmpii și dealuri, drumuri drepte, impecabile, care aveau un singur farmec : erau ca niște tobogane. Ba eram sus, ba coboram cu viteză și vedeam cum se curba în sus drumul și urmau alte tobogane mai mici sau mai mari. Pentru motocicliști nu prea e interesant. Curbele sunt aproape inexistente, peisaj predominant de câmpie și limite de 30 de km prin sate/orășele. Tocmai de aceea abia am așteptat să trecem în Lituania, să schimbăm peisajul, să ne schimbăm mănușile și să ne tragem pe noi costumele de ploaie căci în față, la orizont, cerul întunecos și gri ne anunța primul duș din călătoria noastră.

Mai aveam vreo sută de km până la Kaunas, însă am decis să ne oprim la prima cazare găsită. Cum e vorba aia: “Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt.” Așa și noi. Cum în Polonia am găsit o cazare cu exact 10 minute înainte de a se da stingerea și lacătul pe ușă, undeva pe la vreo 10 noaptea, în Lituania ne-am cazat undeva pe la vreo 8 seara. Da, da…știu! Si acum te întrebi: dar cum? Nu ne-am pregătit cazările dinainte? Nu am avut rezervări? Și acum urmează crudul, simplul și dulcele adevăr: nu. Ne-am făcut rezervare prin AirBnb la un apartament în Riga and that’s all. Și aia cu o zi înainte doar. ☺

Când te pornești la drum cu motocicleta nu știi exact unde ajungi. Poate găsești un loc fain și te oprești acolo, poate vezi un indicator cu vreun monument sau loc de explorat sau poate-ți schimbă vremea macazul. Nu e întotdeauna după tine.

Cel mai scurt drum pe care l-am făcut într-o zi a fost de 320 de km și a fost drumul din Lituania, de la hotelul de 5 stele Grizulo Ratai (Tare greu ne-a fost aici :P) până în capitala Letoniei, Riga, unde ne-am oprit să îl așteptăm pe Adi care a tras tare să ne ajungă din spate.

Cea mai surprinzătoare cazare a fost cea a lui Dima, proprietarul unui apartament din centrul capitalei Riga. Asta chiar trebuie să ți-o povestesc căci a fost o experiență pe cinste.

Am intrat în Riga pe o ploaie torențială, cu găleata, cu cisterna, cu rupere de nori și multă aglomerație. Eram în intersecție și urmăream culoarea verde a semaforului în timp ce înaintam încet, aproape milimetric spre locația arătată de GPS.

Blocul nu l-am găsit din prima, dar ne-a găsit Dima pe noi și nici nu a fost tare greu având în vedere că eram singurii motocicliști dezorientați și plouați de pe acolo.

Dima, un tip micuț de statură, cu un maxilar proeminent, tuns periuță, cu un tricou Ralph Lauren albastru-cer, o pereche de pantaloni asortați și niște mocasini mai uzați ne întâmpină cu un zâmbet și ne arată cu mâna spre clădirea din dreapta: un bloc rusesc, comunist, de vreo 10 etaje.

Mai Ingliș Nat gud. Sori! –îl auzim ca bâiguie într-o engleză stricată.

Ne-am lăsat motocicletele într-o parcare păzită, aproape, pentru 1 euro 30 și am luat-o spre apartament. La intrarea în bloc, în loc de uși la scara blocului erau două plăci mari de metal plin, cu o închizătoare cu pini numerotați cu cifre. Cu 2 degete a apăsat simultan 2 cifre, apoi altele două și „ușa” s-a deschis. Am dat ȋntr-un hol întunecos, strâmt, cu covor pe jos și mai că mi-a venit să mă șterg pe picioare când l-am văzut dacă nu eram surprinsă de tavanul extrem de jos care parcă se lăsa pe capul meu. De aici am dat în alt hol, mai luminos, de un verde deschis, -evident- cu alt covor pe jos si ne-am oprit în fața liftului. Am urcat până la etajul 5, înghesuiți, cu scârțâituri de șine și o rugăciune în gând să nu fi nimerit intr-un loc oribil. La oprirea liftului am ajuns undeva între etaje și am mai coborât câteva scări pentru a ajunge în fața altei uși din metal. Ne-am uitat unul la altul și Titus, mai neîncrezător din fire, mi-a zis ca are un spray cu piper în buzunarul din stânga al ghiozdanului, în caz că avem nevoie. Am înghițit în gol și m-am uitat la Dima care mi-a arătat cheia cu care a deschis ușa din metal. Say what??? Am dat în alt hol micuț, cu 3 uși.

No, las-o naibii! Oare ajungem azi???

Hier apartmant iz, zice Dima și deschide încă o ușă si iată: Apartamentul!

Glumesc! Nu era chiar acolo și ne pierdusem deja răbdarea când a mai deschis o ușă!!!

Saint Mother of Doors!!!

Avea uși duble, una cu deschidere în exterior și una cu deschidere în interior. Classy, huh?

Asta a fost partea cu suspans. Partea de relax total a fost când am intrat în apartamentul de un lux și o curățenie că aproape ne-a umflat râsul! Plasma cât peretele în living, baia tot o strălucire și-o oglindă, totul nou-nouț! No asta da, frate! S-a meritat toată transpirația și filmele pe care ni le-am dat încă de la intrarea în bloc.

Ne-am lăsat bagajele, ne-am schimbat și am tulit-o în centrul vechi să prindem apusul pe podul pe care trecuserăm la venire. Riga este superbă și tare mă gândesc să revin aici în tihnă, de un Revelion sau chiar pe un week-end prelungit. De la clădiri, la oameni, la terase, la muzica live și parcuri superbe, tot mi-a plăcut!

In timp ce ne plimbam prin centrul orașului ne-a sunat Adi că mai are 25 de km și ajunge și el! In sfârșit toată echipa era completă!

Acum mi se pare că am trecut ca “Vodă prin lobodă” prin Țările Baltice. De la Riga la Tallinn, în Estonia, am ajuns destul de repede și deja începeam să întâlnim grupuri de motocicliști cu aceeași destinație: Nordkapp!

Am ajuns la feribot cu 5 minute înainte de îmbarcare. Casa de bilete era deja închisă însă farmecele lui Adi ne-au adus 3 bilete, ne-au scăpat de o zi pierdută în Tallinn în așteptarea altui feribot și ne-au plasat direct în parcarea vaporului. Genial!

4 ore de poze, mâncat și legănat ne-au dus mai aproape de visul nostru și ne-au aruncat în adevărata aventură spre Nord. Din Helsinki până în Jakobstad – următorul nostru popas- a fost noapte sau mai bine spus ziua cea mai lungă.

Totul în jur se schimba repede, iar lumina de la miezul nopții te zăpăcea cumva…

Dar mai multe despre asta, în al doilea articol … ☺

Sharing is caring ♥

Love,

A.

Citeste si:

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea II

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea III

Cu motocicleta la Nordkapp: Pregătiri și costuri