In urma articolelor despre călătoria la Nordkapp, am primit extrem de multe mesaje și întrebări despre cum ne-am pregătit  și mai ales care este suma în jurul căreia se învârte o călătorie în una din cele mai scumpe țări din lume, Norvegia.

Toate aceste cheltuieli și pregătiri depind și de modul în care dorești să călătorești. Să nu uităm că sunt persoane care doresc și își permit să doarmă numai la hotel. La polul opus sunt cei care se simt foarte bine la cort. Bineînțeles că de aici pleacă toată diferența. Cheltuielile de benzină și mâncare sunt aproximativ la fel. La toate aceste cheltuieli puteți adăuga prețurile biletelor de feribot. O mare variabilă în călătorie este traseul parcurs. Una este să alegi un traseu care presupune mai multe treceri cu feriboturi și alta este să alegi un traseu care nu presupune nicio trecere cu feribotul. In mare am să vă indic mai degrabă niște prețuri și în funcție de aceste prețuri nu este foarte greu să vă calculați singuri costurile unei astfel de călătorii.

1. Cazarea

Până în Lituania, respectiv Ungaria și Polonia, prețurile sunt cam ca pe la noi. Nu am folosit deloc cortul și am preferat să dormim la pensiuni cu aprox. 130 de lei pe noapte cu mic dejun inclus. (și încă ce mic-dejun!)

In Lituania am avut baftă. Intâmplător am oprit în fața unui hotel de 5* imediat dupa graniță. Am rămas surprinși să aflăm că prețul pe noapte era de doar 45 de euro. Cu mic-dejun inclus, o super cameră de aprox. 35 de metri pătrați.

In capitala Letoniei, la Riga, am închiriat un apartament prin Airbnb care ne-a costat în jur de 30 de euro pentru 3 persoane. Dacă ai citit primul articol despre călătoria spre Nordkapp, ai văzut că am nimerit într-un loc foarte luxos și curat, ultra mega-utilat.

In Finlanda am folosit cortul la aproximativ 8 euro de persoană, iar la cabane am închiriat cu 33 de euro o cabană/pe noapte.

In Norvegia prețul unei căbănuțe variază de la 50 de euro până la 150 de euro pe noapte. Intr-o astfel de cabană pot dormi liniștiți 4 persoane pentru că, de obicei, ele sunt utilate cu 2 paturi suprapuse. Ca să dormi la cort în Norvegia te poate costa între 15 și chiar 25 de Euro de persoană pe noapte. Să nu uităm faptul că trebuie să plătești și dușul, undeva la 2 euro pentru 6 minute de apă caldă:)

La cazare trebuie să adaug că am mai primit reduceri de preț atunci când am înregistrat cazarea respectivă pe harta Motonest. Găsești mai multe detalii despre cum poți face și tu asta aici: www.motonest.com

In Suedia recunosc că nu am dormit, ci am mers direct pe autostradă de la nord la sud ca să prindem feribotul către Germania, iar de dormit am dormit într-o cabină pe vapor. Cabina de pe vapor a costat aprox. 180 de euro (o cabină cu 4 paturi și duș) și a fost cel mai dulce, mai legănat și mai bun somn pe care l-am avut în toată călătoria.

In Germania am intrat prin portul Rostock și am tras tare să ajungem cât mai aproape de casă. Următoarea cazare a fost la Brno, în Cehia, la un hotel de 4* unde prețurile au devenit foarte atrăgătoare după ce am ieșit din Norvegia. Cu 50 de euro am luat cina, am dormit, am băut bere și am luat și micul dejun dimineața. Iar de aici am ajuns direct acasă.

Sugestie: După cum bine vedeți este mult mai economic dacă faceți călătoria asta în grup. Foarte multe costuri se împart, iar călătoria este de obicei mult mai frumoasă atunci când ai prietenii dragi cu tine.  (Reni, we love you :P)


2.Benzina

Dacă până în Tările Baltice prețurile variază de la 1 la 1,2 Eur/litru, cum ai intrat în Finlanda prețul sare la 1,3-1,4 Eur/litru. In Norvegia, prețul te zgârie efectiv pe ochi pentru că poți plăti între 1,5 si 1,8 Eur/litru. Depinde de unde alimentezi, evident. In Suedia lucrurile îți mai aduc pulsul la normal și benzina ajunge undeva la 1,3, iar despre Germania, Cehia și Ungaria cred că știi deja. In Norvegia și Finlanda am preferat să alimentăm destul de des, să nu lăsăm indicatorul de benzină să scadă mai jos de jumătate. Nu știam care și unde va fi următoarea stație de benzină dar nici nu am vrut să ne încercăm norocul. După ce treci Cercul Arctic sunt întinderi mari și pustii, fără vreo posibilitate de alimentare, așa că mai bine nu riști.

Ai neapărată nevoie de un card bancar, fără de care, la cele mai multe benzinării, nu poți alimenta și plăti cash. In Norvegia, multe benzinării funcționează automat pe bază de card. Introduci cardul, alegi de cât vrei să bagi benzina (5, 10, 15 euro) și alimentezi. De asemenea, cea mai ciudată chestie posibilă, am avut nevoie de card bancar pentru a merge la o toaletă publică. Nu iți lua absolut niciun ban pentru acest serviciu, insă ușa de la toaletă se deshidea automat doar dacă introduceai un card bancar valabil. Freaking strange!

In ceea ce privește drumurile, nu am avut de plătit nicio autostradă sau vreo taxă de drum. In afară de rovinietă pe autostradă din Ungaria. E genial să călătorești cu motocicleta!


3.Mâncarea

Cu siguranță că fiecare știe cât mănâncă și mai ales ce mănâncă. Să nu vă imaginați că am mâncat în fiecare dimineață platouri cu stridii și somon afumat dar să știți că de frica foamei ne-am înarmat de acasă cu plicuri de supă și noodles pe care le-am cumpărat din Kaufland și pe care ne-am imaginat că o să le gătim la șederea în cort. Numai faptul că am avut aceste plicuri, ne-au asigurat un mic confort psihic că nu există nicio șansă să dăm de un loc pustiu și să murim de foame. Faptul că am venit înapoi acasă cu 99% din plicuri, asta e altă poveste.

Pentru drum ne-am pregătit cu batoane de ciocolată, arahide, migdale și caju care să ne dea un boost de energie și să ne mai domolească foamea până să ajungem la un restaurant/pub/benzinărie.

Am rămas plăcut surprinși când am găsit raionul de mancare aburindă, în supermarketurile care se aflau de obicei foarte aproape de benzinăriile unde alimentam. Am avut șansa să avem aproape tot timpul posibilitatea unei mese calde. De ce spun asta? Ce am observat în Norvegia este lipsa restaurantelor, a pub-urilor. Toată socializarea se face aproape de benzinărie, unde mai găsești supermarketuri sau poți să îți cumperi ceva cald, sandwishuri din benzinării. Am străbătut sute de km fără să dăm de restaurante. De terase nici nu mai vorbesc. Not a chance!:))

Un lucru să știi de la bun început: alcoolul este foarte scump! Si cand spun alcool, ma refer la orice bautură care conține și un miligram de alcool. Nu pot să vă ascund că noi am luat de acasă o sticlă de Jagermeister. Adi a venit din Elveția cu un bax de cola și a stiut el de ce își cumpără un bax de beri în Finlanda, înainte să intrăm în Norvegia. O bere în Norvegia pornește de la 6 euro în sus (asta în supermarket) și ajunge până la 9 euro. Eu mi-am cumpărat DOUA mere cu 3 euro și 20 de cenți. Funny dar nu prea. :))


4. Feriboturi

Cel mai bun lucru pe care poți să îl faci înainte de a porni la drum, este să te interesezi exact de costurile feriboturilor. Pot exista tot felul de oferte cu ajutorul cărora poți face anumite economii.

La un astfel de drum este bine să fii calculat pe fiecare 100 de km. Un bilet de feribot de la Talinn la Helsinki poate varia de la 25 de euro pană la 90 de euro pentru un om și motocicleta lui, iar un bilet de feribot de la Trelleborg-Suedia până la Rostock-Germania pleacă de la 50 de euro și poate ajunge până la 150 de euro pentru un om și o motocicletă. Din Lofoten până pe continent, spre Bodo, am luat un feribot de 4 ore care a costat 80 de euro de pers+moto. Atenție! Sunt doar 2 feriboturi pe zi! Unul dimineața și unul seara, pe la 19.30. Noi am ajuns la feribot undeva în jurul orei 1-2 și am avut de asteptat 5-6 ore până la îmbarcare.

Feriboturile mai mici pe care le vei folosi între diferite fiorduri/insule ale Norvegiei au în general prețuri fixe care pornesc de la 9/10 euro și pot ajunge până la 25.


5.Motociclete

Este clar că pe lista cheltuielilor trebuie adăugate și consumabilele pe care le ai cu motocicleta. Inainte și după un drum de          10 000 de km, când ajungi acasă sau pe drum, trebuie să schimbi aceste consumabile din nou. La consumabile înțeleg: set de filtre (ulei și aer) și un schimb de ulei. Pe de altă parte, se zice că în Norvegia cauciucurile se uzează în mod excesiv din cauza asfaltului foarte abraziv. Noi am folosit cauciucuri Anakee 3 despre care aș putea spune că au fost excelente și dacă nu am exagerat cu viteza s-au uzat în mod absolut normal. Bineînțeles că aceste consumabile (și cauciucurile) diferă de la motocicletă la motocicletă.


6.Asigurări

Pe partea de asigurare ne ghidăm după expresia “better safe than sorry” așa că ne-am facut asigurări de sănătate la Allianz Tiriac pe toată durata călătoriei (undeva la 50 Ron de persoană), iar în plus de asta am avut un abonament A24 de asistență rutieră cu acoperire națională și internațională. (aprox. 600 Ron) Acesta presupunea asistență în cazul unei pene de cauciuc, transport -remorcare în cazul unei defecțiuni care nu se poate remedia pe traseu, repatriere motocicletă în cazul unei defecțiuni care nu se poate remedia în țara în care s-a produs defecțiunea, cazarea și eventual transportul persoanelor de la locul defecțiunii până în țara de origine. Toate aceste lucruri îți oferă bineînțeles, un confort psihic dar și o asigurare extra pentru cel mai rău caz posibil. Iți imaginezi că nu e tocmai ieftin să apelezi la servicii de remorcare într-o țară precum Norvegia, așa că o asigurare în plus nu strică niciodată.


7. Medicamente

Cred că următoarea poză este mai mult decât concludentă că ne-am pregătit temeinic trusa de prim ajutor și medicamente. Tot efortul i se datorează prietenului nostru Alex, de la farmacia Hygieia. Mulțumim Alex că ai avut grijă de noi!

Aveți mare mare nevoie de spray împotriva țânțarilor. Sunt mari, sunt peste tot și te înțeapă prin haine și pe unde apucă. Pe Adi l-au pișcat de pleoapa ochiului în timp ce vorbea cu noi, iar Titus s-a trezit cu gamba roșie, plină de mușcături de țânțari. :))

Pentru cei care ne-au tot întreabat ce lucruri de camping am luat cu noi, am scris mai detaliat în primul articol, citește-l aici.

Dacă îți faci un total o să vezi că o excursie cu motorul până la Nordkapp se ridică undeva la 1400-1800 de euro dacă îți drămuiești bine banii și dacă mergi în grup. Dacă mergi singur atunci prețul o să sară de 2 000 de euro, cu siguranță.

Sfaturi utile:

*Oprește neapărat la Centrul Arctic de pe E6, din Norvegia. Nu e de ratat!

*Nu ignora indicatoarele de reni pe care le întâlnești pe drum. Nu e de glumă, renii sar de peste tot, dintre copaci, unii aleargă pe asfalt parcă având o destinație precisă în cap, iar alții pasc pe lângă drum și pot oricând să îți sară în față.

*Grijă la tuneluri! Unele sunt prietenoase și luminate, altele reci, înguste, întunecate și alunecoase. Condu cu prudență!

*Respectă limitele de viteză! Amenzile pot depăși costul motocicletei tale!

*Alimentează când ai rezervorul pe jumătate plin.

*Nu conduci o motocicletă? Ai familie și copii și ți-ai dori să faci această excursie cu ei? Nu te descuraja! Cea mai bună soluție este să închiriezi un camper. Nu am văzut niciodată în viața mea, atât de multe camperuri, precum am văzut în Norvegia! Mii și mii de familii călătorind cu camperul!

O excursie pe motor până în Norvegia te asigur că merită toți banii. Du-te și aventurează-te! Oprește din când în când și savurează momentul. Vorbește cu oamenii și descoperă-le povestea de viață. La urma urmei, nu știi dacă te vei mai întoarce pe acolo vreodată.

 

Sharing is caring ♥

Love,

A.

Citește și:

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea I

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea II

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea III