Am început să urcăm încet în altitudine, să intrăm în tuneluri lungi, unele pe sub nivelul mării, altele deasupra și parcă auzeam ticăitul inimii cum bate din ce în ce mai tare.

Suntem aproape de Nordkapp, mai avem puțin, mai avem puțincontribuiau gândurile la emoția ce mă cuprinsese.

Drumuri șerpuite in the middle of nowhere, vegetație aproape inexistentă, lacuri înghețate de o parte și de alta a drumului, iar zăpada de pe colinele din depărtare și drumul pustiu îți dădeau o senzație de gol în stomac, amestecată cu nerăbdare și curiozitate. Era august, totuși.

 Adi, câte grade sunt?  îl întreb în comunicator în timp ce îmi verific încă o dată butonul de la încălzirea în mânere. Mda…era pornit demult.

 Oooo, s-a mai încălzit, zice Adi privindu-și ecranul din bord. Sunt 8 grade, a continuat el, iar la auzirea cifrei ce se apropia de zero, am strâns mai tare degetele de ghidon.

Drumul bun șerpuia de data asta ușor în sus și am văzut ce ne așteaptă în față : intram într-o ceață deasă, sau mai bine zis un nor destul de jos, dacă mă gândesc la ce altitudine eram deja.

Brusc, nu mai distingeam nimic la mai mult de 2 metri în față. Niciun indicator. Niciun om. Nicio casă. Nimic.

Eram în pustiul pustietății.

Băieți, sunteți siguri ca asta e drumul?, am întrebat eu puțin îngrozită la gândul că poate ne-am rătăcit.

Eu așa cred, zice Titus. Deși GPS-ul îmi tot spune de 500 de metri, să mă întorc.

Da, da și mie la fel, zice Adi. Nu-mi mai arată pe hartă drumul! – și vorbim aici de GPS-ul BMW de pe un BMW R1200 GS 2015!

Bun, no problemo!!! Uite ca a trecut un motociclist din sens opus!!! YES!! Sigur asta e drumul! am exclamat încântată, că totuși, nu am făcut-o de cacao, acum pe ultima sută de metri.

Eram deja înghețați toți și abia așteptam să ajungem, să ne încălzim. Viteza nu depășea 40 de km pe oră. Si ce-i drept, nici nu aveam unde să ne grăbim pentru că nu vedeam nimic înainte. Nici măcar să fim 100% siguri că suntem în direcția corectă.

Și cum înaintam noi așa, „triști si amărâți”, apăsați de norul afurisit și de temperatura din ce în ce mai joasă, am nimerit în spatele unei rulote. Oprită. Frâne peste frâne, ambreiaj, piciorul jos. N-am stat mult și ne-am băgat în fața ei la ghișeu.

Ghișeu în pustiul pustietății!!

Na de-astea eu n-am mai auzit, darămite văzut!

Înjurați de italieni, deși ne ceruserăm scuze pentru că ne-am băgat în fața lor, ne-am îndreptat spre parcare.

Acum, ce Franz -Joseph?? Noi în frig și pantă, iar ei relaxați, la căldură, cu picioarele pe bord!! Să am pardon!

Am ieșit din parcarea neamenajată, plină de gropi și pietre și ne-am plasat în fața intrării în complexul ce ducea spre celebrul monument de la Nordkapp.

Cumva, am rămas așa…dezamăgită. Nu știu de ce mă așteptam la ceva surprinzător, care să mă dea pe spate, poate un peisaj magnific sau impunătorul monument. In ceața deasă ce se instalase comod deasupra oceanului și a Nordkapp-ului, nu vedeam nimic. Ne-am făcut câteva poze, i-am lăsat pe băieți la monument și m-am întors înghețată în clădirea special amenajată la capătul de nord al Europei.

Prăjiturele delicioase, ceaiuri calde, tării, șampanie, magazine de suveniruri, restaurante, dar și o capelă de rugăciune, un mini-templu budist, proiecții de lumini și imagini, un istoric al descoperirii celui mai nordic punct al continentului și multe altele, săpate pe etaje, în stâncă. Superb!

Am intrat în clădire cu nasul roșu și mâinile adânc îndesate în buzunarele gecii de moto. M-am cocoțat pe un scaun înalt, îndreptată cu fața spre monument și mi-am scos telefonul. Wi-fi din plin! Yey! Am început să scriu acasă și să anunț că am ajuns în siguranță. După nici 10 minute de butonat telefonul, mi-am ridicat nasul din el și ce să vezi??? Vântul a curățat cerul în câteva minute, iar monumentul se vedea în toată splendoarea lui! Fugaaaa la pozeeeeeeee!!

De sute de ani, Nordkapp a fost considerat de călători marea aventură a vieții. Fiind privit ca un punct de reper sau obiectiv turistic, aici au ajuns o mulțime de turiști dar și exploratori și regalități toți cu un singur gând: acela de a păși pe platforma muntoasă ce se ridică abrupt la 307 metri deasupra Oceanului Arctic; platformă ce marchează capătul de nord al continentului european.

Nordkapp: un loc frumos și ostil în același timp. Natura are un fel de forță brută. De o parte și de alta a drumului peisajul se schimbase considerabil. Pădurile nesfârșite din Finlanda au fost înlocuite de monoliți imenși. Un fel de munți golași fără prea multă vegetație, ceea ce făcea ca apa/zăpada topită să alunece în voie pe versanți, în niște cascade superbe!

Îmi vine un minte un singur cuvânt atunci când stau să mă gândesc la vremea de acolo: Nebună! (vorba lui Adi). Totul se desfășura incredibil de repede. Acum era cerul negru, după câteva minute ieșea soarele și nici urmă de nori, apoi totul se dădea iar peste cap. Vântul bătea când foarte tare, când abia că îl simțeai, însă frigul era constant.

Pe platoul de la Nordkapp am stat în jur de 3 ore după care am început a doua parte a călătoriei, spre Sud. A urmat Norvegia de la nord la sud, pe celebrul drum E6, un fel de Route 66 al Europei, îndreptându-ne spre impresionantele insule Lofoten. Ca traseu de moto, drumul E6 de la Nordkapp spre sud e bestial! Plin de viraje pe marginea fiordurilor și stânci imense ridicate din țărmul Atlanticului până în nori, ce te copleșeau și te făceau să te simți cât un purice.

Cu cât ne apropiam mai mult de Atlantic Road, cu atât ploile se înmulțeau si vântul se întețea. Așa am ajuns să căutam cazare undeva în jurul orei 14.00, în Kvisvik, după un vânt puternic ce aproape că ne-a suflat de pe șosea, mutându-ne cu 2 metri și jumătate pe contrasens.

Rugămințile fierbinți de peste noapte și determinarea prostească de a ajunge pe Atlantic Road „orice-ar fi” ne-au făcut a doua zi să pornim tot pe ploaie, mai domoală de această data și să îl bifăm pe harta noastră.

Atlantic Road este considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, iar în topul realizat de publicația The Guardian se află pe locul întâi. Cu doar 8,3 km lungime, este singurul drum ce trece peste Atlantic și face legătura între mai multe insule.

Eu, sincer, nu am fost extrem de uimită. Mi-a plăcut, este ceva unic în lume însă cu siguranță e mult mai impresionant pe timp de furtună, atunci când valurile Atlanticului se sparg de pod, iar vântul face aproape imposibilă trecerea de pe o insulă pe alta. Spectaculos și periculos!

Am fi intrat cu siguranță în a 3-a săptămână petrecută în Norvegia dacă nu ne-ar fi alungat acasă ploaia necruțătoare și vremea rece. Ar mai trebuit să urcăm pe câteva stanci celebre și să ajungem pe faimosul Trollstigen Road (vezi aici poza), un fel de Transfăgărășan al Norvegiei, însă din cauza vremii și gradului ridicat de nesiguranță, l-au închis. Cu ultimele uși trântite în față, ne-am adunat lucrușoarele și ca niste copii cuminți ne-am pornit frumos spre casă, luând-o prin Suedia și prinzând la mustață vaporul StenaLine spre Rostock, în Germania.

Călătoria pe motor, spre Nordkapp, a fost cea mai aventuroasă și cea mai frumoasă călătorie pe care am făcut-o în toată viața mea.  Si cea mai grea. Efort mult, concentrare maximă, oboseală din plin. Au fost 9 200 de km în 2 săptămâni.  A meritat tot! Unii au spus că nu sunt întreagă la cap, alții că ar face și ei la fel. Să nu crezi că o asemenea călătorie e ușoară! Nicidecum! La nivel psihic cred că se duce cea mai mare bătălie. Am ieșit din zona mea de confort și m-am expus la nenumarate încercări. Fizice și psihice. Mi-am depășit limitele mintale, m-am cunoscut pe mine mult mai bine. Mi-am dat seama de ce sunt în stare. Mi-am dat seama că pot mult după ce am spus că nu mai pot.  Că am un Dumnezeu mare sus. Că e ok să spun și “nu” la un moment dat. Că speranța și optimismul ar trebui să ne fie tovarăși de drum.

Că nu fac parte din grupul celor care au renunțat pe drum și s-au întors, ci din grupul “Nordkapiștilor”.

Cheers!

Nordkapp

Poza ora 23:00

Norway landscape

Breathtaking view

Us

Satul pescaresc cu cel mai scurt nume din lume: Å

Waiting for the ferry in Å.

La uscat.

Atlantic Road

View from the Atlantic Road

Atlantic Road

Happy boys on the Atlantic Road

Storm over the Atlantic Road

Exploring Atlantic Road

Troli adorabili de luat acasa.

Sharing is caring ♥

Love,

A.

Citește și:

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea I

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea II

Cu motocicleta la Nordkapp: Pregătiri și costuri