Marți. A 4-a zi pe drum și cea în care am luat primul feribot spre Helsinki. M-am întins pe mocheta vișinie de la etajul 5 al vaporului și mi-am sprijinit spatele de peretele căptușit cu lemn. Băieții s-au întins lângă mine, unul de-o parte, altul de celălalt și admiram în tihnă marea albastră.

Ce bine îmi era acum și ce liniștită mă simțeam știind că am trecut un hop: acela de a urca pe vas cu motorul. Plăci de metal alunecoase, ude, îmbulzeală, mașini multe, motociclete multe, lanțuri, sfori, indicații din toate părțile. Cel mai groază îmi era să nu alunec și să scap cumva motorul să mă fac de mândră minune! Mai ales că toți erau cu ochii pe mine că deh, gagica blondă pe motor! O clipă de ezitare mă încearcă. Atingeam doar cu vârfurile pe jos, așa că sprijinirea nu îmi era asigurată sută la sută de picioare, iar echilibrul trebuia să mi-l păstrez neapărat. Când am pus cricul motocicletei între cei doi piloni de beton ai vaporului, în rând cu celelalte motociclete frumos aranjate, mi-am ridicat viziera și am început să dansez. Na, am făcut-o și pe asta!!! Lucru mic pentru unii, lucru mare pentru mine.

poza feribot picioare

La coborâre deja nu am mai avut emoții, iar până să ne întoarcem spre casă am mai urcat și coborât atâtea feriboturi încât le-am uitat numărul dar și constrângerile psihice au dispărut. Eh, metehne învechite ale minții…

Era deja 7 jumate seara când ne-am dat jos de pe vapor și am ieșit destul de repede din capitală știind exact unde avem cazare: la Marina, prietena lui Adi, în Jakobstad. 490 de km distanță și un drum întins înainte. La fiecare oprire pentru alimentare ne mai luam câte ceva pe noi. Ba o bluză termică, ba pantalonii termici pe sub echipament, ba ne atașam extra-layerele, ba schimbam mănușile cu unele mai groase sau mai adăugam un buffer la cel deja existent. Aici am și schimbat ghetele de vară cu cizmele de touring și nu le-am mai dat jos până am intrat în Ungaria, la întoarcere.

Păcătos nordul ăsta! Nu e ca frigul de la noi. E un frig de gheață. Pătrunzător. Neiertător. Acum începeam să descoperim adevărata Finlanda. Mulți ne-au spus că e mega-plictisitoare, că nu ai ce să vezi și că e bine să treci repede prin ea. Pe noi ne-a fascinat. Drumuri întinse, lungi, drepte, unele cu curbe ușoare. Nu îți puteai da seama exact unde se termină. Tot mergeam și mergeam și aveam impresia că nu îi dăm de capăt! Că stăm pe loc. E incredibilă natura și peisajele astea! Cu siguranță sunt porțiuni întregi neatinse de picior de om pe aici! Vegetație predominantă de arbori și la stânga și la dreapta drumului și nu tre să fii geniu ca să îți dai seama că industria forestieră e în floare având în vedere că aprox.77% din suprafața țării e acoperită cu păduri. Pe măsură ce înaintam în nordul stufos al Finlandei cerul începea să se curbeze din ce în ce mai tare, dându-mi impresia că mă apropii de capătul globului pământesc. E foarte interesant câte descoperă ochiul, călătorind. Norii pufoși și albi se vedeau tot mai jos și dacă priveai lung, în depărtare, aveai impresia că se curbează orizontul și ating pământul.

Breathtaking!

Se făcuse 1 noaptea, iar noi eram tot pe drum. Sistemele de comunicare rămăseseră demult fără baterie și ne-am trezit singuri în căști, fiecare vorbind cu Dumnezeul lui. Mi-a fost lene la ultima oprire să îmi adaug extra-layerul la pantalonii de moto și asta m-a costat scump. Drumul neiluminat începuse să șerpuiască printre copacii înalți și puteai distinge cu ușurință formele de relief, drumul, casele, căci nu se făcuse întuneric beznă ca la noi.

Rămase o pâclă de lumină pe cerul cenușiu.

Cumva, te simțeai ghidat, de acol’, de sus, chit că totul era străin în jurul tău.

Mergeam cu 120-130 de km constant pe drumul întins și pustiu ca deșertul. Încet, încet simțeam frigul cum îmi trece de echipament și se instalează nemilos în oasele mele. La picioare l-am simțit prima dată, că deh, lenea asta! Cu toată încălzirea pornită în mânere, dată la maxim, mâinile au început să mă trădeze și ele. Simțeam frigul adânc, neiertător, cum îmi invadează corpul. Dar nu voiam să-l las! Și am început să lupt cu el. Să fac genuflexiuni pe motor. 30, 50, 100. Să mă joc cu mâinile, cu degetele, să le-ncălzesc. Iar genuflexiuni. Se lupta acum mintea cu corpul meu jumate înghețat. Haide, că mai poți! Încă puțin! Rezistă încă puțin și ajungem!, îi vorbeam corpului. Apoi am început să cânt cât mă țineau plămânii și să mă așez pe locul pasagerului, pe geanta galbenă, să mă ridic în picioare și apoi să mă las iar jos. Nu voiam să mă opresc. Nu voiam să stric ritmul și îmi doream nespus să ajungem cât mai repede. Să întindem cortul acolo, în pustietatea aia, ar fi fost un chin. Peisajul era mereu același. Aceleași drumuri și aceleași lucruri și la stânga și la dreapta care îți dădeau impresia că stai pe loc.

Dar am ajuns. Într-un final. La ora 3 dimineața. Într-un colț de rai.

Cea mai populată parte a Finlandei este cea de sud și e lesne de înțeles de ce. Aflându-se în zona de climă subpolară, în sud vremea e mai blândă, cu ierni ce durează în jur de 100 de zile și o temperatură constantă ce rămâne sub 0°. In nord, situația se schimbă considerabil, iernile sunt lungi și reci, durează în jur de 200 de zile și ajung chiar și la -45°. Brrrrrr

De cum începi să te afunzi în drumul înspre nord, observi că populația este extrem de rară. Căsuțele sunt ascunse printre brazi, cu drumuri laterale ce le leagă de civilizație. Sau mai bine zis de un drum civilizat, de asfalt, căci cele mai multe sunt de pământ și pietricele.

A doua zi am luat-o încetișor. Ne-am odihnit bine, am făcut o saună regească, ne-am întremat corpul și am luat-o la drum.

Prima ploaie serioasă am întâlnit-o înainte să ajungem la Moș Crăciun. Ne-am dat seama că intrasem în Laponia nu doar după indicator ci și după pădurile dese și oamenii nordului, poporul sami, care au niște trăsături aparte și vorbesc limba cu același nume.

Ne-am învârtit destul de mult până să dăm de Sătucul de Vară a lui Moș Crăciun și chiar atunci soarele își făcea loc pe cer, după o ploaie dumnezeiască. Băieții erau bucuroși ca niște copii și mai că nu mai aveau stare până să-l vadă pe Moș Crăciun. Ne-am parcat motocicletele de-o parte si de alta a intrării și am început să îmi storc- ca o haină spălată la lighean- mănușile groase, de piele, waterproof, iar apoi le-am pus la uscat pe bagajul din spate. Mi-am dat ușor jos și costumul de ploaie, de frică să nu sară vreun picur de ploaie rece pe după gât sau să-mi ajungă la piele și am intrat înăuntru. Nu mare mi-a fost mirarea să constat că majoritatea turiștilor erau adulți, nu copii. Cu cât înaintezi în vârstă îți dai seama că, de fapt, copilul din tine nu a plecat niciodată…

Moș Crăciun a fost tare simpatic. Exact cum mi l-am imaginat. Falnic, mare spre gras, rotofel așa, pus pe glume și destul de informat. Am rămas surprinsă că știa unde este Transilvania și mai mult decât atât, câteva detalii despre România. Probabil ca era o condiție obligatorie a serviciului.

De la Cercul Arctic în sus semnele de civilizație au început să fie tot mai rare, iar cuvintele „mare”, „imens”, „nesfârșit” capătă aici o cu totul altă dimensiune.

Dacă încerci să folosești expresia „după curbă” sau „după colț” asta ar însemna cam peste 30 de km : )).

Nu ar fi putut Laponia să-mi rămână atât de dragă în amintiri, pe lângă întâlnirea cu Moș Crăcănel -evident, dacă nu am fi început să întâlnim pe drum zeci și zeci de reni. Ba chiar am ajuns la vreo 2 metri de unul maro, destul de înăltuț și blajin. Ne-am privit ochi în ochi și fiecare și-a continuat drumul. El plictisit, eu în extaz. Căci tare mi-a mai bătut inima când m-am văzut atât de aproape de ei, în sălbăticie, acolo, la ei acasă.  Wei, v-ați pornit Go-Pro-ul? I-ați prins? am început să le strig băieților în cască mega-entuziasmată de descoperirea noastră.

Prima și ultima noastră noapte la cort a fost tot în Finlanda, după noaptea în care aproape înghețasem de frig pe motocicletă. Se făcuse 7 seara și Titus nici nu a mai stat pe gânduri când a dat de semnul “Camping”, pe stânga.  Campingurile în nord au absolut toate dotările și facilitățile de care ai nevoie într-o călătorie. Fie că te pornești la drum cu mașina, camper sau motocicletă aici se găsesc de toate, pentru toate nevoile. Locuri pentru camper, căbănute/căsuțe și locuri pentru cort. Ai bucătărie, baie, spălător, la recepție living cu televizor, unele au și un mic restaurant sau magazin.

Am intrat toți pe drumul lăturalnic și poate nu am fi optat chiar aici pentru cort, însă nu era nicio căsuță liberă de închiriat. No problemo! Ne-am ales locul, am tras motocicletele lângă și am început să depachetăm tacticoși cele necesare. Băieții cu instalarea cortului, eu- cu pozele.

Tre’ să zic că de aici începe și răsfățul meu maxim pe care l-am avut pe tot parcursul călătoriei! Cafeluța mă aștepta aburindă dimineața, pâinea cu unt și miere era gata pregatită (Adi-you do have a place in my heart for that), iar eu mă trezeam ultima de fiecare dată. Băieții îmi ungeau lanțul, mi-au completat uleiul…și nu, nu vă închipuiți că doar e logic pentru că sunt fată și habar nu am! Ba chiar că am habar de lucrurile astea la motor dar…doar n-oi refuza eu ca toanta să fiu răsfățată și îngrijită așa cum îmi place! Le mai erau lor milă câteodată de mâinile mele ude și înghețate (nu că ale lor nu ar fi fost la fel) și îmi luau gențile de pe motor jos, mi le puneau înapoi…nah, lucruri bine stiute de motoriști. Deși nu m-am plâns niciodată că îmi e greu sau că nu mai pot, aveau ei ochi și pentru asta și au încercat să îmi facă călătoria cât mai ușoară. Ba un masaj la picioare, ba la umeri…

V-am spus eu că nu glumesc cu răsfățul!

Odată cu trecerea în Norvegia s-a schimbat relieful dar și temperatura, deși afară era soare. De la trecerea Cercului Arctic ne-a mai luat 2 zile până să ajungem la Nordkapp, cel mai nordic punct al Europei la care se poate ajunge pe 2 sau mai multe roți.

Camping setup

Dinner

Acasa la Marina, in Jakobstad.

Casuta cu lac privat. Ce poate fi mai frumos?

Sauna

Fetele pregatite de plecare.

Santa Claus Holiday Village, Laponia.

La posta lui Mos Craciun.

Scrisoare, cu lungimea de 413,80 m, trimisa Mosului de catre 2110 copii din Romania.

Globul pamantesc al Mosului.

Kissing Rudolph.

Am trecut spre Cercul Polar Arctic.

Sharing is caring ♥

Love,

A.

Citește și:

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea I

Cu motocicleta la Nordkapp: Partea III

Cu motocicleta la Nordkapp: Pregătiri și costuri