Din Col de la Bonette și până în Barcelona ne-au mai rămas 720 de km, pe care i-am făcut toți într-o zi, încercând să fugim din sudul Franței, cu căldura ei de nedescris și înăbușeala ce abia ne lăsa să respirăm. 

Era august și eram iar pe motoare, de data asta cu macazul schimbat, în partea de sud a Europei. Dacă anul trecut înghețam de frig pe drumul spre Nordkapp, Norvegia, anul acesta am murit de cald pe traseul mai prietenos pe care l-am ales. 

Nu era o problemă când eram pe motor, problema se întețea când trebuia să oprim să alimentăm sau să ne dăm jos. Atunci parcă orice adiere de vânt dispărea fără urmă si începeam să transpirăm instant sub casca și costumul de motociclist. Sublim!

Lângă Barcelona am ajuns aproape de miezul nopții, în Carme, unde cazarea ne era deja asigurată de cei mai frumoși romani pe care i-am întâlnit peste hotare. Ne-am trezit a doua zi, pe la amiază, și am început să facem planuri, pe unde să mergem și ce să vedem în frumoasa Barcelona. 

Barcelona de la înălțime. Poză de pe muntele Tibidabo.

Orașul e ca un magnet. Era a 3-a oară când ajungeam în Barcelona și muream de nerăbdare să trecem frontiera la spanioli. Pe hartă am bifat Montpellier și Perpignan în drumul nostru către orașul catalan. Mi se pare unul dintre cele mai ofertante orașe pe care le-am văzut. Plajă, mare, catedrale, muzee, artă, cultură, gastronomie, sporturi extreme, munți… toate sunt aici, în frumoasa Barcelona. 

Unul dintre cele mai importante puncte de atracție de pe harta Barcelonei este, cu siguranță, Sagrada Familia. Biserica, o operă de artă a celebrului arhitect Antoni Gaudi, a fost începută în anul 1882 și se estimează că va fi gata complet în 2026, după aproximativ 150 de ani de lucrări intense. Asta ar însemna că va dura construcția ei mai mult decât a durat construcția piramidelor din Egipt și cu 50 de ani mai puțin decât Marele Zid Chinezesc. 

Când Sagrada Familia va fi gata ea va număra un total de 18 turnuri însumând cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Maria și bineînțeles, Isus Cristos. Momentan există doar 8 turnuri. 

Pentru iubitorii de artă și arhitectură, Sagrada Familia este unul dintre cele mai complexe, frumoase și răvășitoare proiecte ale lui Gaudi. Criticul de artă Rainer Zerbst a spus despre ea că “este probabil imposibil să găsești în întreaga istorie a artei o construcție bisericească ce se poate compara cu Sagrada Familia”. 

Nu e de mirare că se înghesuie lumea să stea la coadă, iar dacă vrei să o vizitezi, fără să îți cumperi bilet în avans, nu ai nicio șansă. Biletele se găsesc aici și sunt de mai multe feluri, în funcție de ce și cât vrei să vizitezi. Eu îți recomand sa o vizitezi dimineața, in jurul orei 7:00-8:00 daca dorești să o vezi în toată splendoarea ei, neîmbrâncit și neînghesuit de zecile de mii de turiști ce o vizitează zilnic, în special pe timp de vară. 

Pentru suporterii echipei FC Barcelona și nu numai, în stânga porții principale de la intrarea la Sagrada Familia, se află cel mai mare magazin de fotbal din lume, Futbolmania. De la istoria echipei FC Barcelona, filmulețe, poze, brizbizuri, tricouri, accesorii, mingi, cadouri -pe toate le găsești aici. 

Cele mai importante puncte de atracție sunt celebrele opere de artă ale faimosului arhitect, Antoni Gaudi. Pe lângă Sagrada Familia, Parcul Guell este unul dintre cele mai mari opere arhitecturale din sudul Europei, care, prin îmbinarea unei tehnici de culori aparte îl face să fie unul dintre cele mai faimoase destinații turistice din Spania. 

Casa Mila, Casa Batllo, Torre Bellesguard, La Pedrera, Park de la Ciutadella sunt doar câteva dintre cele mai exclusiviste opere de arta a celebrului arhitect catalan. Nu degeaba Barcelona e supranumită și orașul lui Gaudi, cu clădiri pe care nu le vei întâlni în altă parte a lumii, cu detalii și caracteristici ce vor impresiona până și pe cei mai “afoni” într-ale artei. 

Happy kids.

Prin Barcelona ne-am plimbat cu motocicletele, eu mai făcând rabat și plimbându-mă și cu mașina cu cel mai bun ghid pe care l-am avut vreodată. In Barcelona, dacă nu vii cu motorul, cel mai rapid și ușor mod de a te deplasa este cu metroul sau tramvaiul. Găsești bilete cu călătorii nelimitate pentru metro si tramvai pentru 48, 72, 96 si 120 de ore, respectiv 2, 3, 4 sau 5 zile, în funcție de cât timp de vizitat ai alocat orașului. Biletele cu calatorii nelimitate se numesc Hola Barcelona si le găsești aici. 

După atâta artă și culturalizare, am dat o tură și pe La Rambla, un loc pe care trebuie să îl vezi dacă ajungi în Barcelona. Cu o lungime de 1,2 km La Rambla este cea mai spațioasă stradă a orașului, o poartă spre cultura catalană unde vei întâlni o mulțime de turiști, artiști stradali, statui umane, mimi, teatre și clădiri cu arhitecturi impresionante, dar și cea mai cunoscută piață numita La Boqueria (există din 1470). 

Aici găsești tot ce-ți poate dori suflețelul din domeniul gastronomic: sucuri proaspete, pahare de fructe, sute de feluri de jeleuri, gustări, semințe crude sau învelite în ciocolată, uleiuri, brânzeturi, ciocolate artizanale, un paradis pentru iubitorii de pește, fructe de mare și pești gata preparați pe care-i poți degusta la pahar, într-o plimbare pe La Rambla. 

Dacă îți dorești să ai parte de o experiență aparte și să vezi Barcelona de la înălțime, atunci trebuie să ajungi pe muntele Tibidabo, la 512 metri față de nivelul mării, un loc cu o priveliște excepțională asupra orașului catalan. 

Aproape că am vrut să renunțăm în a-l mai vizita pentru că ne-am rătăcit de mai multe ori pe străzile întortocheate și în pantă, iar răbdarea ne-a fost pusă la mari încercări. Într-un final, am găsit strada corectă, ce șerpuia în sus pe munte și se termina la poalele Templului Tibidabo. Biserica are o arhitectură aparte ce m-a dus cu gândul la Basilique du Sacre-Coeur din Paris. 

Poți vizita biserica gratis, însă dacă vrei să urci cu liftul în vârf pentru a vedea peisajele impresionante trebuie să plătești o sumă de 3 €. Biletele se iau de la un automat din holul de la intrarea in lift. 

Sfat: Cel mai ușor mod de a ajunge aici e sa iei autobuzul Tibibus Tibidabo (costă în jur de 3 € biletul) ce pornește din Placa Catalunya și te lasă direct în Placa del Tibidabo. 

De pe Tibidabo am coborât direct la mare. Am lăsat motoarele în parcarea de lângă plajă și am înotat preț de câteva ore în apa caldă a Mediteranei, la apusul soarelui. Barcelona are 5 km de plaje largi, cu nisip auriu și fin și ape nu foarte adânci. Este locul ideal pentru a te relaxa, dar și pentru a fugi de căldura amețitoare din oraș. 

Mă declar absolut îndrăgostită de gastronomia spaniolă. Nu pleca de aici fără să încerci tapas (gustări spaniole ce includ pește, brânzeturi, mezeluri spaniole precum chorizo, jamon, măsline, etc.), paella (orez cu șofran și fructe de mare, fasole, legume sau carne), fideua (paste fideua cu fructe de mare sau carne, legume, fasole), tortilla (lipii cu diferite umpluturi de legume și carne), la ensaimada ca desert (un fel de croissant extrem de gustos și dulce) și să guști o sangria (vin roșu și fructe) la ea acasă, într-un bar local. 

Delicioasa paella cu fructe de mare. Multumim Lumi!

Midii umplute cu legume.

Bruschette cu ulei de măsline și sos de roșii.

Bruschette cu caviar, felii de anșoa și roșii cherry. Mulțumim Doina!

Nici nu am plecat bine de aici, că abia aștept să mă întorc iar la anul și să vad toate locurile frumoase și mai puțin turistice pe care nu am avut ocazia să le descopăr acum. 

E un oraș care vibrează de energie, iar o săptămână nu e de ajuns pentru a-i vedea toate frumusețile, așa că încearcă să dormi acasă, nu în Barcelona! 

Alexandra