Am urcat în grabă scările înguste, sărind două câte două și am vârât cheia-n broască încă înainte de a ajunge pe holul dinaintea apartamentului de la etajul 1, de pe strada Antoine Dansaert. Era undeva în jurul orei 8 dimineața și starea de somnolență nu-mi dispăruse complet nici măcar afară, în bătaia vântului. Am întors cheia de două ori la dreapta, iar ușa înaltă, din lemn vechi, cu diferite nuanțe de crem si gri, s-a deschis cu o scârțâitură ușoară. Am intrat în living și am înșfăcat cu o mână șalul uitat pe fotoliul din dreapta al șemineului. Am deschis poarta grea, din fier, de un negru-lucios, ce dădea în strada din centrul Bruxelles-ului înțesată de magazine și în timp ce mă îndreptam spre parcarea etajată mi-am înfășurat șalul în jurul gâtului, asigurându-mă că-mi acoperă și jumătate din urechi.Nu mi-as fi închipuit, atunci când am plecat din Romania, că o sa fie chiar atât de frig in capitala Belgiei. Damn!

Ti-ai găsit eșarfa?, mă întreabă el cu ochii deja căzuți pe ea.

Ai setat navigația?, am răspuns eu cu o întrebare, ocolind răspunsul care era evident.

Da. O să ajungem în aproximativ o oră în Antwerp, îmi spune el în timp ce bariera alb cu roșu din fața noastră se ridica ușor, parcă urându-ne călătorie plăcută.

Nu mai vizitasem Antwerp-ul până acum și eram mega curioși să vedem cu ce ne va surprinde. Pentru început 3 cuvinte sunt suficiente: evrei, diamante și frumusețe. Am căscat ochii larg atunci când, încă de la intrarea în oraș, am observat copilași de 4-10 ani, cu pelerine lungi, negre, perciuni lungi si ondulați si pălărioare negre, rotunde și micuțe, așezate în creștetul capului. Bărbați cu pălării înalte și perciuni lungi, ondulați, încadrați de o barbă atent aranjată, pe bicicletă. Nu barba. Evreul.

Ulterior am aflat că, după Holocaust, în Antwerp s-a dezvoltat o importantă comunitate evreiască. După Londra, aici se află al doilea cel mai mare centru al evreilor ortodocși din Europa, în număr de aproximativ 15.000. De asemenea, Portul din Antwerp este unul dintre cele mai mari din lume, al doilea ca mărime din Europa, după cel din Rotterdam.

Am lăsat mașina în parcarea diamant „ The Diamond Parking” de lângă Gara Centrală și am luat-o la pas, cu un mers stângaci, în timp ce înfulecam o goffre cu ciocolată și îmi învârteam capul în toate părțile, ca nu cumva să-mi scape ceva interesant. Era o zi de duminică cam înnorată și ne rugam să nu vină ploaia ca să putem explora orașul în tihnă.

-Ia uite-aici, tată!!!, îl aud cum îi scapă pe gură în semn admirativ, în timp ce mă trage de mână lângă vitrina din stânga noastră. Sute de cercei, brățări, coliere și ceasuri din diamante, luceau în toată splendoarea lor prin sticla transparentă a magazinului. Dezmeticindu-ne mai bine și continuându-ne plimbarea cu mai mulți WOW exclamați decât pași înaintați, am descoperit sute de magazine de bijuterii cu diamante împânzind străzile mari și mici de lângă gară.

M-am oprit în fața unei vitrine lunguiețe, iar el –în mod surprinzător- analiza tăcut fiecare piesă de artă în parte. Mi-am adus aminte, într-o străfulgerare de moment, de amintirile din copilărie când, împreună cu sora mea, răsfoiam revistele de modă și bijuterii și punând degetul pe fiecare poză în parte strigam „Da!” (Îmi place) și „Nu!” (Nu-mi place) grăbindu-ne să răspundem cât mai repede ca și cum prima la răspuns primea obiectul respectiv. Așa am început noi, aici, în fața vitrinei: „Uite ce frumos e colierul ăla!”, „Mie nu-mi place culoarea!”, „Ce bine arată ceasul!”, „Are forma prea rotundă…”, „Ce inel frumos!”, „E prea încărcat!”.

Se spune ca diamonds are a girl’s best friend și cu toată convingerea mea că eu nu mă încadrez în categoria asta, tot mi-ar fi surâs ideea de a-mi cumpăra un colier strălucitor sau un inel încrustat cu diamante. I’m a woman! What the hell?

Nici nu era de mirare că dădeam de diamante peste tot, pentru că ne aflam la urma urmei în Cartierul Diamantelor, după cum ne-a adus la cunostiință un vânzător simpatic care ne îndemna politicos în magazinul său.

Cu o cifră de afaceri de circa 54 de miliarde de dolari, nu ne-am dat seama că ajunsesem, accidental, în cel mai mare district al diamantelor din lume!

Aici se află în jur de 380 de ateliere de procesare a diamantelor, care deservesc 1 500 de companii și peste 3 500 de brokeri, vânzători și tăietori de diamante.

Mai mult de 80% din populația evreiască a Antwerp-ului lucrează în domeniul diamantelor și nu ai nicio șansă să găsești vreun magazin deschis sâmbăta.

Una dintre cele mai frumoase gări din lume și cea mai frumoasă gară pe care eu a văzut-o vreodată e fără îndoială Gara Centrală din Antwerp. Aflată în vecinătatea cartierului de diamante, gara are una dintre cele mai spectaculoase arhitecturi feroviare din lume. Chiar dacă ajungi aici și nu ai nevoie să folosești transportul în comun, tot trebuie să intri în gara asta măcar o dată!

Quick facts:

*Gara originală a fost realizată între anii 1895 și 1905 și desemna punctul terminus pentru toate trenurile care ajungeau în Antwerp.

*Stilul eclectic al construcției a fost proiectat de arhitectul Louis Delacenserie.

*E compusă din 14 linii și 4 niveluri.

* A constituit decorul mai multor filme precum: De zaak Alzheimer; apare în episodul “The chocolate box” al serialului britanic Poirot, dar și într-un videoclip publicitar.

Când am cumpărat biletele pentru concertul lui Rod Stewart, nu mai auzisem până atunci de Antwerp și înainte de a apăsa butonul de “Buy tickets” am verificat ca orașul să fie aproape de Bruxelles și să aibă conexiuni ușoare și rapide pentru a ajunge la aeroportul din capitală fără prea multe bătăi de cap.

In Antwerp am ajuns de dimineață și până să intrăm la mult-așteptatul concert am avut mai bine de 10 ore la dispoziție să ne-nvârtim în frumosul orășel portuar. Mă tot mir cum poate o țărișoară așa de mică, cum e Belgia, să aibă atâtea orașe superbe: Bruge, Gent, Knokke, iar acum Antwerp!

Vrei să vizitezi?

  1. Biserica Sf. Andrei este o biserică catolică construită în sec. al XVI caracterizată de o arhitectură gotică la exterior, în timp ce la interior stilul baroc e predominant.
  2. Cathedral of our Lady este o superbă catedrală romano-catolică, impresionantă prin înălțimea (123 de metri) și arhitectura ei. Este cea mai mare catedrală din Benelux și găzduiește patru mari opere de artă ale celebrului pictor Peter Paul Rubens.
  3. Grădina Zoologică. Pentru iubitorii de grădini zoologice sau pentru părinții cu copii, grădina zoologică se găsește chiar în dreapta Gării Centrale, la nici 200 de metri depărtare. Este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume – deschisă din 1843 – și cea mai veche din Belgia.
  4. Grote Markt si The Old Town sunt printre favoritele mele atunci când vizitez un oraș nou. Stiu că acolo e diferit și frumos, e locul în care noul și vechiul stil își dau mâna. Acolo e mereu plin de lume, energie și bună dispoziție, cafenele, baruri și restaurante. Not to be missed!

Ti-e foame?

  1. Ellis Gourmet Burger! Dacă adori burgerii, fie că ești vegetarian sau împătimit după carne și alte ingrediente proaspete, Ellis Gourmet Burger e cea mai bună alegere! Cu rețete de mai bine de 100 de ani îmbunătățite mereu cu ajutorul specialiștilor și chef-ilor cu stele micheline, aici vei avea cu ce să-ți saturi poftele!
  2. Waffles! Goffres! Gofre! Spune-le cum vrei, dar încearcă-le neapărat! Cu nutella, banane, căpșuni, vanilie, frișcă, în orice combinație posibilă și imposibilă.  Nu ai cum să ajungi în Belgia și să nu guști o gofră tocmai la ea acasă!

In materie de dulciuri am păcătuit și pe partea ciocolăților, că deh, vacanța-i vacanță!

Sharing is caring.