Îl aud în depărtare din ce în ce mai tare și numai nu-ncetează. Țiuie ciudat tot la câteva secunde. Îmi întind o mână și încerc să-l nimeresc. Uff, e prea departe! Mă ridic ȋntr-un cot agitată și mă grăbesc să-l ating, da’ de s-a’ stinge odată! Încăpățânătură! Și atunci dau de el! Ii găsesc butonul și îl apăs ferm, grăbită să mă întorc înapoi. Dar e prea târziu. Efortul pe care l-am depus, m-a făcut să mă trezesc. In perseverența ei, alarma m-a adus la realitate. Mă întorc pe cealaltă parte și îl iau în brațe, închizând ochii pentru câteva minute. Gestul meu nici că l-a simțit!

Îl sărut pe frunte și mă dau jos din patul înalt și pufos, cu picioarele goale direct pe gresia rece. Mă întind agale și cu pașii târâți ajung la fereastră și trag draperiile.

Doamne, ce bine e în vacanță!

…îmi scapă printre dinți cu o voce somnoroasă. Deschid ușa camerei și ies direct pe terasa din fața casei.

De departe e cea mai bună cazare pe care am găsit-o în Portugalia. Deși am dat de ea, din greșeală, tot pe booking.com, cred că nimic nu e întâmplător. A fost EXACT ce ne-am dorit. Un colțișor de rai într-unul din colțurile Europei. Quinta da Pedra. „ Quinta”, înseamnă casă la țară. Si chiar așa e. Ca la țară, în mijlocul civilizației, la 15 minute de condus de cele mai apropiate plaje. Un loc intim, retras, aranjat și locuit de 2 englezi, soț și soție, 2 cai prietenoși si 2 căței curioși. Quinta da Pedra se află la 5 minute de mers de Vila do Bispo, o mică localitate în districtul Faro.

Dacă ai auzit vorbindu-se de Portugalia, atunci cu siguranță ai auzit și de Algarve♥. Situată pe coasta de sud, Algarve face parte din categoria celor mai rafinate plaje din Europa. De ce? Pentru că, pe lângă climatul Mediteraneean, stânci impresionante, peisaje exotice și nisipuri aurii, valurile Atlanticului atrag zeci de mii de surferi în fiecare an dar și pasionați de scufundări, SUP (stand-up paddle), castele (atât din nisip cât și adevărate), baruri pe plajă, cluburi, plimbări cu caii, cycling și cam tot ce îți poti imagina în direcția asta.

Dacă e să vorbim despre destinațiile “exotice” ale Europei, Portugalia și-a deschis porțile turismului de prin anii 60’ și de atunci și-l păstrează la cote înalte! Iubesc vara, iar pentru mine ea vine la pachet cu mare și soare. In colțișorul ăsta de lume nu ai cum să nu-ți găsești cel puțin o plajă de pe care să nu-ți mai vină să pleci. Doar imaginează-ți… sunt peste 150 la număr! Câteodată am chef de zbenguială, de energie, de lume, de gălăgie și atunci aleg plajele populate, unde prosoapele și umbreluțele sunt la tot pasul. Alteori, tot ce-mi doresc e să stau la soare fără să aud nimic în jur decât marea și o ușoară adiere de vânt. Ei bine, aici găsești deopotrivă: și una, și alta.

 Departe de orice aglomerație și nebunie am făcut stânga la ieșirea din oraș și am luat-o la nimereală, pe o străduță îngustă, ce semăna mai mult a alee pentru plimbări cu rolele. La indicațiile unei localnice am intrat prin grădina unui om și ne-am trezit pe o potecă bătătorită doar de oameni de-ai locului. Șchiopătând de un picior (de la aricioiul din Filipine), în flip-flapii mei negri am coborât și am urcat printre tufișuri, boscheţi și pădurice de plante sălbatice până ce ni s-a deschis în față o plajă superbă, pustie și liniștită. Nu mai lungă de 1 kilometru, plaja nu o găsește oricine și oricum. E mai complicat, dar nu imposibil. Mereu întrebăm localnicii atunci când vrem să descoperim cele mai delicioase locații, cele care sunt de negăsit pe google sau pe harta primită de la hotel.

Olá! ma avânt eu cu nonșalanță, de parcă eram la colț de bulevard cu Dornei.

Oi! mi se răspunde cu o și mai mare degajare și femeia pe care tocmai am oprit-o din a intra pe poarta casei sale își duce mâna la frunte și-și dă la o parte șuvițele zburate de vânt.

Você fala inglês? zic eu într-o portugheză stângace, conștientă că mi s-a citit pe chip, încă dinainte de a deschide gura, că sunt pe meleaguri străine.

Femeia îmi răspunde zâmbind că nu vorbește engleza și, înaintând câțiva pași spre noi, mă întreabă ce caut.

Praia?? Aqui? mă fâstâcesc eu puțin neștiind dacă m-am exprimat mai mult în spaniolă ori în portugheză. Irelevant, căci femeia se pare că înțelesese din prima și deja începuse să ne explice și cu vorba și cu mâinile pe unde trebuie să o luăm.

Rezultatul a fost WoW!

După cum bine știi, dacă ai citit articolele precedente, noi am ajuns în Algarve cu o mașină închiriată de la Madrid. Poți ajunge în sudul Portugaliei zburând pe aeroportul din Faro, iar de acolo îți recomandăm să închiriezi o mașină ca să descoperi pe îndelete toate comorile ascunse ale coastei.

Hai să îți spun câteva lucruri interesante despre Algarve:

 

   QUICK FACTS

←Suprafață: 5 412 km.

← Capitala: Faro.

←Moneda: Euro.

←Temperaturi: Vara până la 35°C, Iarna între 15°-18°C

← Au peste 150 km de coastă.

←Principalele destinații de vacanță: Albufeira, Lagos, Faro, Loulé, Sagres, Monchique.

← Algarve este a 3-a cea mai bogată regiune din Portugalia.

 

FUN FACTS

⇑ Mâncare tradițională: Bacalhau – pește sărat (cod) care poate fi gătit în 365 de feluri.

⇑ Băutura națională: Aguardiente –un vin extrem de tare.

⇑ Au 300 de zile cu soare pe an.

⇑ 2 plaje de aici intra în topul celor mai frumoase 25 de plaje din Europa.

⇑ Singurul loc din Europa unde poți să interacționezi cu delfinii și să înoți cu ei : Parcul Zoomarine din Albufeira.

Din Vila do Bispo ajungi cu ușurință la aproximativ 20 de plaje, cele mai apropiate fiind Cordoama, Castelejo (un loc perfect pentru a prinde un apus superb), Zavial (vizitată de surferi și un super bar pe plajă) și Ingrina (un mic golfuleț cu nisip fin și piscină naturală).

Dacă o iei spre vest de Sagres, ajungi „la capătul lumii”. Așa i-au zis vechii marinari la cel mai sud-vestic punct al Europei, Cabo de São Vicente.

Îți dai seama că ai ajuns aici atunci când ochii îți cad pe cea mai reprezentativă icoană al acestui punct, Farul roșu. Cu 24 de metri înălțime și o lumină ce bate pe o rază de 95 de km este considerat a fi cel mai puternic far din Europa, păzind una dintre cele mai aglomerate rute navale din lume.

Tot aici, la capătul lumii, am mâncat cea mai bună mâncare din toată Portugalia și Europa la un loc! Cel puțin, cu sentimentul ăsta am rămas după ce ne-am înfruptat dintr-un adevărat deliciu.

Cafe Correia se numește. Înfometați după o zi petrecută sub cerul liber, în bătaia valurilor și a vântului, am ajuns lihniți „acasă”. Ne-am grăbit să intrăm la duș, să dăm jos toată sarea și nisipul de la ocean, să tragem ceva haine pe noi și să fugim la masă. Ca în fiecare seară, cina o luăm în localuri diferite. Niciodată de 2 ori în același loc. Sfătuiți de gazda noastră, am ajuns în centrul Vila do Bispo.

Un restaurant modest se ivea la colțul unei clădiri vechi. După nume, ăsta părea să fie cel recomandat drept cel mai bun din zonă în mâncăruri tradiționale.

Am pus mâna pe clanță și am intrat cu încredere, mânați de foame. Sinceră sa fiu, ne așteptam la cu totul altceva. Ceva fancy, aranjat în cele mai mici detalii, parfumat, cochet, cu aer de restaurant. Acesta avea așa…un iz de cantină. Simplu, cu mese și scaune simple, de lemn, cu fețe de masă albe și mici așezate în colțuri și cu farfurii depozitate la vedere. Să fi fost vreo 9 mese. Maximum maximorum. Și culmea se face că nu aveam loc! O doamnă amabilă, la vreo 60 de ani ne roagă să luam loc la masa din colț, de lângă baie, dacă dorim să așteptăm.

M-am uitat la el…s-a uitat la mine… și parcă mi-a citit gândurile: „Vrei să plecam?”, m-a întrebat.

Nu știu ce să zic. E ciudăţel, așa. Iar în fața noastră mai sunt două familii care așteaptă să mănânce. Dacă durează prea mult?”, am spus eu cu jumătate de gură, nefiind acesta adevăratul motiv care îmi punea la îndoială gândul de a rămâne.

El a dat din cap și a ridicat din umeri întrebător și nesigur dar ne-am așezat într-un final și niciunul nu a mai zis nimic. Privirea noastră s-a îndreptat direct spre peretele de lângă noi pe care atârnau poze, tablouri, bucăți din ziar înrămate. Cu gura ușor deschisă și ochii bulbucați am citit pe nerăsuflate ce scria în ziar și ne-am rotit ochii în toată încăperea să vedem tot ce ne-a scăpat la o primă vedere la intrarea în restaurant. Lângă, pe o etajeră de pe celălalt perete, se întindeau zeci de cupe și medalii. Pentru cel mai bun bucătar și pentru cea mai bună mâncare. La 60 și vreo câțiva de ani, patronul, bucătar talentat, gătea de mama focului în bucătăria restaurantului. Iar doamna care ne servea era chiar soția dânsului. Doi oameni simpli, cu un restaurant și o pasiune care se întinde dincolo de bani și faimă.

Brusc, nu ni s-a mai părut greu să așteptăm după o masă. Am mâncat gulaș de calamari umpluți cu caracatiță. Ab-so-lut DELICIOS.

Doamna ne-a adus o oală plină și ne-a pus-o în fața noastră, pe masă. Am început să râdem. Cum să mâncăm noi o oală întreagă? Să fim serioși!!! Și serioși am fost. Am mâncat absolut tot fără să ne atingem de cartofii fierți care completau meniul. Nu că nu ar fi fost buni. Dar cum să-i stricăm gustul tocăniței?

                   

 Trebuie să treceți pe la Cafe Correia din Vila do Bispo dacă ajungeți în Algarve și vreți să vă răsfățați cu o masă bună tradițională. Nu e de ratat!

Cred că aș putea continua să umplu încă 3 pagini și tot ar mai rămane câte ceva de spus despre acest coltișorul de paradis al Europei. Ce m-a făcut pe mine să vibrez poate ție îți e indiferent. Ce mi-a scăpat mie de văzut, poate nu trece de ochiul tău. Cea mai bună experiență e cea pe care o trăiești tu însuți.

Vă las cu pozele, iar noi pregătim una dintre cele mai interesante aventuri de aici, de la Oceanul Atlantic.

Pe curând!

Sharing is caring.