Odată ce te dai jos de pe autostrăzile elvețiene, țara asta e o minune să o descoperi pe drumurile naționale și nu numai.

Șosele impecabile și peisaje la care încă îți mai stă gândul chiar dacă ai trecut de mult de ele.

Din Feldkirch pana in Lugano am avut doar 250 de km, pe care i-am făcut plini de energie și entuziasm, știind că urma să ajungem ȋntr-un loc de poveste, în Lugano, acasă la prietenul nostru Adi.

Lacul Lugano este un lac glaciar, ce este împărțit frățește de Italia la nord și Elveția la sud. De jur împrejurul lui sunt mii de căsuțe dispuse ingenios pe dealurile și munții abrupți ce împrejmuiesc lacul precum o fortăreață. Lacul Lugano se situează între alte două mari lacuri: Lacul Como si Lacul Maggiore, și se află în Ticino, partea italiană a Elveției. Evident, se vorbește italiana, iar locul e împânzit de oameni bogați și celebri (precum câștigătorul Premiului Nobel: Hermann Hesse), mulți străini, în special ruși, care plătesc milioane de euro pentru a avea o părticică de rai din Lugano (aici i s-a născut ultimul copil al președintelui rus, Vladimir Putin).

Casele sunt fermecătoare, cu intrări și porți grandioase, palmieri și mii de flori ce ascund în spate vile cu o arhitectură impresionantă, moștenite din generație în generație sau cumpărate pe bani grei de străini. In Lugano Porsche, Ferrari, Tesla sau Lamborghini sunt ca Daciile și BMW-urile pe la noi, iar pentru cină se trece lacul cu barca privată de pe un mal pe celălalt.

Colt stanga sus – Adi; Colt dreapta sus – barci ancorate in fata restaurantului; Poza jos – Lacul Lugano.

Era prima dată când ajungeam în partea asta de Elveția și totul era nou pentru mine. Titus îl mai vizitase pe Adi și cu alte ocazii și știa perfect că o să rămân uimită de paradisul în care o să ajung.

O să-ţi placă la nebunie, Lugano, ai să vezi! Nu o să vrei să mai pleci de acolo ! îmi spunea Titus râzând, cu mult înainte de a ajunge în Elveția.

Și așa a și fost.

Am intrat în Lugano cu ochii căscați cât cepele la munții semeți ce se întindeau de-o parte și de alta a văii prin care treceam (Muntele Bre la nord și Muntele San Salvatore la sud). Lacul nu îl vedeam pentru că eram la același nivel cu el, dar trecând pe lângă fabrica americana Guess în stânga și îndepărtându-ne de centru, am luat-o pe străduțele din dreapta indicate de GPS și am început să urcăm dealul în timp ce imaginea clară a lacului maiestuos începea să mi se deruleze în fața ochilor.

 Eram atât de uimită de frumusețea și autenticitatea locului încât nu mi-am dat seama că străduțele ce urcă dealul devin din ce în ce mai înguste, împânzite de curbe în ac de păr mai ceva ca pe San Bernardino și era sa o mierlesc grav la o curbă spre dreapta, în timp ce mă uitam cu nesaț spre lacul ce se întindea în stânga mea. Reușind să aplec motocicleta în curbă în ultimă instanță și trăgând de accelerație cu putere am reușit să mă îndrept în siguranță, ratând la mustață o căzătură pe cinste.

Ce e drept, m-am abținut mai apoi din a mai admira priveliștea până am ajuns la destinație, urcând tot dealul numai pe-o curbă și o îngustime de te mirai că pot încăpea și mașini pe acolo.

Locșorul în care stă prietenul nostru Adi  parcă e rupt din cele mai frumoase basme. Sătucul se numește Vernate și e unul dintre cele mai vechi din regiune, cu case și clădiri antice și de demult, ce păstrează încă amprenta secolelor din urmă.

Zona asta din care și Vernate face parte se numește Malcantone (în dialect Malcantun) și îi spune așa pentru că pe vremuri era un loc extrem de greu accesibil. Înainte ca tehnologia modernă să ajungă aici, constructorii și arhitecții aveau mari bătăi de cap să ridice case în locuri abrupte și aproape imposibile, însă au reușit să-i vină de hac dealului și să facă săpături adânci până au găsit roca în care să se ancoreze. Majoritatea caselor sunt prinse în piloni cu tiranți (lanțuri, bare din oțel sau din beton armat) care sunt monitorizați cu sfințenie de către o echipă de geologi ce le verifică cam la fiecare doi ani ca nu cumva casa să o ia la vale.

De jos, de lângă lac, ți se derulează în fața ochilor un tablou colorat de vile și căsuțe, ingenios “pictate” una ȋntr-alta, care par un covoraș întins de-a lungul și de-a latul dealurilor și munților ce împrejmuiesc lacul Lugano.

Vernate este o bijuterie ascunsă și prea puțin explorată, accesibilă localnicilor și mai puțin turiștilor. Dacă nu ești de-al zonei, nu ai de unde să afli de el și cel mai probabil îți vei petrece timpul doar în Lugano, ignorând complet locurile de poveste de prin preajmă. Străduțele înguste și labirintice m-au dus cu gândul la Veneția, dar și la sătucul alsacian, Eguisheim, cu case frumos aranjate și „bibilite”, cu flori colorate și străduțe cu piatră cubică.

In Lugano și în împrejurimi ai posibilitatea să îți petreci timpul făcând o mulțime de sporturi și lucruri interesante. De la înot, la o plimbare cu barca, la hiking, parașutism, bungee jumping, la degustări de vinuri și preparate tradiționale, iar dacă vara este locul ideal pentru sporturi subacvatice, iarna este un adevărat paradis pentru iubitorii de ski. Pentru cei care vor să se bălăcească, dar și să facă asta la un nivel profesional, aici au ocazia să înoți în lacuri, râuri și lacuri alpine.

Unul dintre cele mai spectaculoase locuri în care poți înota, cu apă cristalină și curată este în valea Verzasca. Cele mai cunoscute activități subacvatice se întâmplă aici, în Brione Verzasca și în Lavertezzo. Peisajul m-a furat cu totul și nu știam de ce să mă mai mir, de verdele crud al pădurii și al ierbii din jur, de culoarea turcoaz a apei sau de munții ce se ridicau semeț în spatele meu.

Am fost pregătită să fac o baie bună, însă apa înghețată ce se revărsa din munți m-a făcut să mă răzgândesc pe loc, așa că am rămas să admir totul de pe uscat.

Pe lângă toată frumusețea asta naturală, unul dintre principalele puncte de atracție este podul roman numit Ponte dei Salti (Podul Săriturilor) ce trece peste râul Verzasca în Lavertezzo și este o construcție medievală din piatră ce a fost reconstruit în 1960, după ce a fost distrus parțial în 1868. Aproape de pod se află o frumoasă capelă de prin secolul XVIII.

Un alt punct important de atracție este barajul Verzasca, devenit un loc celebru de făcut bungee jumping, după ce un cascador James Bond a sărit de pe baraj, în scena de deschidere a filmului GoldenEye, din 1995; cascadorie ce a fost votată în anul 2002 drept cea mai bună cascadorie de film din toate timpurile.

Aici este prima dată când mi s-a făcut rău de înălțime, atunci când am privit în jos, de la mijlocul barajului. 😐

După GoldenEye, barajul a fost ca un magnet pentru turiști, iubitorii de adrenalină (peste 10 000 de oameni au sărit de aici după lansarea filmului), dar și pentru regizorii filmului bollywoodian Dhoom 3, ai filmului kollywoodian Vivegam, apărând și în al 14-lea sezon al serialului american The Amazing Race.

In video-ul de mai jos vezi exact prima secvență cu cascadoria din celebrul film GoldenEye, într-o calitate mai proastă ce e drept, însă cu niște cadre superbe deasupra barajului și a săriturii cu coarda elastică. Secvența durează până la minutul 1:35.

Cum ajungi în Lugano?

Dacă nu călătorești cu motorul sau mașina, atunci poți să iei trenul de o oră și un sfert din Milano spre Lugano sau cel de două ore din Zürich. La Milano se ajunge rapid cu

avionul, din orice colțișor al Europei, și nu numai.

Lugano este o regiune ce poate fi descoperită ușor cu barca sau cu bicicleta. Sunt atâtea locuri frumoase de descoperit, încât nu ai cum să te plictisești.

Fie că dorești să vezi orașul, să faci o plimbare cu barca, să urci dealurile verzi dimprejur sau să ajungi în vârful munților, Lugano este locul potrivit pentru orice activitate ai alege.

Un tărâm al culorilor, aromelor și descoperirilor care îți oferă oportunități variate de distracție, sport și relaxare. 

Peisaj fotografiat de pe Barajul Verzasca.

Plimbare prin Varese si balaceala in Lacul Lugano.

Plimbare prin Varese.

Pe stradutele labirint din Varese.

Priveliste superba de pe scarile casei prietenului nostru.

Lacul Lugano.

Sharing is caring ♥

Love,

A.