Dacă anul trecut am fost pe motocicletă prin nordul Europei, prin Finlanda și Norvegia, anul acesta nu am putut să lăsăm motoarele deoparte așa că le-am încălecat din nou și am pornit de data asta mai la sud de Europa.

Intre motocicliști, se știe că odată ce te urci pe motor îți vine să te duci cât vezi cu ochii, să admiri peisaje frumoase, să dai de locuri mai izolate, mai nevăzute, mai puțin turistice. Pe motor viața se trăiește intens, cuvântul rutină dispare, iar adrenalina se transformă în lichidul ce-ți dansează prin vene.

Dornici să descoperim alte locuri frumoase și să avem parte de senzații tari am urcat motoarele pe o platformă și am dat startul la o nouă aventură. Am trecut la ghidonul lor abia cand am ajuns aproape de Munchen, în Germania. Le-am dat jos într-o benzinărie de pe autostradă unde am început să îmi pun cutiile pe motor și să mă echipez de drum sub atenta supraveghere a tiriștilor ce își făceau siesta în parcare.

Dacă anul trecut am plecat însoțiți de prietenul nostru bun, Adi, anul acesta nu putea fi altfel (alegând să facem o altă vacanță pe motor) și am știut exact încotro ne îndreptăm: Lugano, Elveția – casa prietenului nostru.

Până în Elveția am mai avut o oprire, în Feldkirch, Austria, un orășel extrem de simpatic, pe graniță cu Liechtenstein-ul si Elveția.

Deși mulți fac greșeala să treacă prin el fără să oprească pe drumul spre Innsbruk sau Liechtenstein, orășelul istoric aflat în Vorarlberg, Austria, este cel mai pitoresc oraș vechi din regiune, ce poate fi vizitat ușor într-o după-amiază.

In ciuda faptului că e un oraș de mici dimensiuni, Feldkirch are un farmec aparte, cam de prin anul 1200 de când a fost construit, ce merită explorat la maxim.

Nu doar arhitectura și clădirile impresionante construiesc acest minunat orășel, ci și străvechiul castel Shattenburg, din secolul XII.

Marktgasse este cea mai mare și veche stradă din Feldkirch, pe care o să o vezi cu siguranță dacă treci pe aici, căci arcadele superbe și fântânile din mijloc îți vor sări în ochi în orice parte te-ai afla.

Am intrat în Feldkirch fericiți, cu costumele de ploaie pe noi căci luasem un duș zdravăn pe drum și abia așteptam să o întâlnim pe prietena noastră, Nico. Am urmat conștiincioși drumul pe care ni-l indica GPS-ul, deși din centrul orașului ne băgase pe străduțele înguste și în pantă ale unui deal ce găzduia sute de căsuțe cochete, care ne făceau să ne mirăm și să ne întrebăm dacă nu cumva greșisem noi ruta.

Am ridicat din umeri și am cotit pe o străduță ce cobora, în pantă, spre stânga. Multe garduri vii, arbuști veșnici verzi și floricele colorate împrejmuiau căsuțele frumoase și aranjate ale austriecilor. Făcusem doar 256 de km până aici, așa că nu eram deloc obosiți și chiar ne-am dat jos de pe motor să căutăm energici casa lui Nico, aflată doar la 50 de pași de locul în care am oprit noi inițial.

Nico e o româncă plecată de mulți ani în Austria, dar care a rămas frumoasă și la exterior și la interior, iar ospitalitatea românească se vedea clar.

După un duș scurt și ceva de mâncat, Nico ne-a scos în oraș și a fost ghidul nostru, arătându-ne și explicându-ne în stânga și dreapta cele mai frumoase locuri din Feldkirch și puțin din istoria lui. După câteva fotografii și plimbări ne-a făcut o mare surpriză: ne-a dus să-l vedem pe Charlie.

Pe Charlie l-am cunoscut chiar la el acasă, fiind întâmpinați – înainte de a-l cunoaște – de cele mai drăgălașe si grăsane pisici pe care eu le-am văzut vreodată. Erau atât de pufoase încât îți venea să le strângi și să le pupi într-una. (and I am a dog person)

De Charlie mi-a plăcut pe loc. După ce i-am drăgălit pisicile și ne-am schimonosit pe jos alături de ele, ne-a facut semn să-l urmăm. Din hol, deschise o ușă la dreapta și coborând cateva scări, dispare la subsolul casei. L-am urmat cu încântarea și curiozitatea copiilor atunci când abia așteaptă să vadă ce figurină le iese din oul cu surpriză.

Nu ne-a venit să credem ochilor de ce am găsit acolo.

Un subsol ce poate fi numit oricând un rai al motocicliștilor sau măcar o antecameră la un rai al motocicliștilor. Inauntru erau nu mai mult și nici mai puțin de 11 motociclete pe care Charlie le cumpără, recondiționează, colecționează și nu știu zau cum avea inima când le vindea (pe cele de care nu se atașa prea tare), dar am înțeles că nu-i venea tocmai usor.

Primul model de Honda Goldwing, un model rar de Kawasaki, Harley, Yamaha, Honda, toate una și una.

Cred că aș greși să-i spun atelier, cred că mai degrabă i-aș spune un loc de relaxare, în care să trăiești, pentru că modul în care era dispus totul în acel subsol te îmbia mai degrabă la un mod de viață. Nu-ți mai venea să pleci de acolo. De la motociclete-bijuterii și până la poze înrămate frumos, detalii, ornamente și aranjamente ce te lăsau cu gura căscată.

Bineînțeles, Charlie a desfăcut berea și a început să ne povestească câte puțin din fiecare motocicletă, de unde a luat-o, ce modificări i-a facut, performanțe, etc. Ascultându-l pe Charlie și frânturile din pasiunea lui, mi-am dat seama că trebuie să scriu despre el.

O călătorie nu înseamnă doar să vezi locuri și peisaje frumoase, ci e și despre oamenii pe care îi întâlnești pe drum și poveștile lor de viață. Asta iubesc să descopăr: oameni noi și frumoși din toate colțurile lumii. Si nu voi povesti doar despre locurile pe care le-am vazut, ci și despre oamenii pe care i-am întâlnit și care m-au uimit cu stilul lor de viață.

In tot acest timp, Charlie a avut un zâmbet larg pe față. De fapt, nici nu îl țin minte altfel. Dacă stau acum și mă uit înapoi, îmi dau seama cât de important e să ai o pasiune în viață și cât de mult contribuie asta la fericirea ta.

Cât de important e să călătorești, dar să fii un călător, nu un turist.

Se spune că în viața unui om sunt importante cărțile pe care le citește, călătoriile pe care le face și oamenii pe care îi întâlnește.

Eu cred că, uneori, o călătorie poate fi cea mai frumoasă carte, prin care se poate scrie cea mai frumoasă poveste. De viață.

Love,

A.

Sharing is caring ♥